Stiu ca este in voga ca Institutul Cultural sa fie luat in raspar, dar ar fi lipsit de onestitate sa nu vezi multele parti bune ale angajamentului sau. Mai ales atunci cind, timp de citiva ani buni, un ministru al Culturii muzician a lasat muzica si propaganda muzicala pe post de cenusareasa.
Or, gratie Institutului Cultural, unul din probabil primele doua-trei cvartete exceptionale din lume ale generatiei lor, Belcea String Quartet, este in rezidenta la Filarmonica, lucru la prima vedere banal, dar nemaiintilnit in Romania. Drepturile de publicare pentru Oedip-ul enescian realizat in America au fost cedate companiei Albany Records, aceeasi al carei ultim disc Enescu a fost sponsorizat de Institutul Cultural, lucru iar nemaiintilnit si demn de lauda. In fine, s-a anuntat ca pentru promovarea muzicii enesciene in lume timp de doi ani este alocata o suma de jumatate de milion de euro, alta istorie inedita.
Desigur, muzica enesciana nu se poate turna pe git cu lingura asemenea unturii de peste si nu trebuie asteptate minuni de sanatate de la gesturile de promovare a ei. Nu stiu care sint planurile concrete ale concertelor si recitalurilor enesciene in strainatate, sprijinite si finantate de ICR, dar sper ca dozele lor sa fie suficiente pentru a deschide gustul artistilor, daca nu si al publicului, pentru o muzica, in afara rapsodiilor si a sonatelor de vioara, nu neaparat facila si atractiva de la prima ascultare. Poate ca Institutul ar trebui sa tina cont de o realitate bine vizibila celor ce traiesc in strainatate. Anume ca filialele institutelor de cultura din capitalele lumii atrag deocamdata mai mult public din diaspora romaneasca. Or, nu diaspora trebuie cistigata pentru muzica enesciana…
Ar fi probabil mai util ca linguritele enesciene sa fie date cu prilejul unor concerte, cicluri de muzica de camera si recitaluri ca parte a stagiunilor muzicale din diferite tari, si nu ca evenimente punctuale organizate de si in sediile ICR sau ale ambasadelor romanesti. La concertele stagiunii locale exista sansa de a intilni publicul meloman strain, dupa cum tot acolo exista si sansa ca acei critici muzicali sau ziaristi invitati de ICR-urile coparticipante la eveniment sa si dea curs invitatiei primite. Desigur, peisajul nu este uniform si in acele capitale unde exista Societati „George Enescu“, situatia poate sa fie putin diferita.
O alta maniera de a oferi lingurite mai atractive de muzica enesciana este cea a recitalurilor date de artistii romani stabiliti in strainatate care il au deja in program pe George Enescu. Ma gindesc, de exemplu, la recitalurile pe care le da chiar saptamina aceasta, la Lake Salt City o pianista cum este Luiza Borac si la care Institutul Cultural s-ar fi putut constitui partener. Un asemenea concert este o ocazie de a imparti pliante despre Festivalul „George Enescu“ si despre compozitor si discografia sa sau, eventual, de a inregistra performanta pentru un disc ulterior. Luiza Borac a cuplat programul Enescu si studiile lui Chopin. Alti artisti pot avea preferinte deosebite, asa ca impunerea de la „centru“ a muzicii lui Brahms nu este neaparat fericita. Iar daca tot se sugereaza un cuplaj de program, in anul aniversarii mondiale a lui Haydn si Mendelssohn, de ce nu se recomanda muzica lor? In fine, cred ca nu ideile lipsesc, ci o adecvare a lor la peisajul international, cel al momentului si pe termen mai lung.
Am pornit aceasta „scrisoare“ de la aparitia, laudabila, la casa Albany Records a unui nou disc Enescu, avindu-i drept cap de afis pe cei doi entuziasti sustinatori americani ai compozitorului, violonistul Sherban Lupu si pianistul si dirijorul Ian Hobson. Programul discului se deschide cu versiunea pentru vioara si orchestra, in orchestratia lui Theodor Grigoriu, a suitei Impresii din copilarie, Op. 28, urmata de Simfonia de camera pentru 12 instrumente, Op. 33 si, in incheiere, de cel de-al doilea Cvartet pentru vioara, viola, violoncel si pian in re minor, Op. 30. Ian Hobson dirijeaza orchestra Simfonia Da Camera si solistii ei si figureaza ca pianist in Cvartet, alaturi de Sherban Lupu, violistul Csaba Erdelyi si violoncelistul Mirel Iancovici. De notat, in Simfonia de camera si ca autor al masterizarii discului este si pianistul Samir Golescu.
Un disc cu un sunet excelent, dar al carui program si partial interpretare mi-au trezit oarecare rezerve. Strict personal, Impresiile din copilarie le prefer in versiunea lor originala, orchestratia dindu-mi senzatia ca le transforma cumva in muzica de… film, fara impact. Ma reintorc cu bucurie, intre versiunile recente, la cea a casei Teldec, cu violonistul Gidon Kremer si Oleg Maisenberg la pian. La fel, oscilez cumva intre interpretarea data pe disc Cvartetului cu pian si aceea, parca mai delicata, de pe un disc Naxos, cu The Solomon Ensemble. Nu stiu cum procedati in asemenea cazuri. Eu, unul, pun discul contestat pe raft si il mai ascult o data dupa o bucata de timp…