Ei, da, probabil ca in lumea consideratiilor teoretice asa se deruleaza filmul realitatii. Atunci cind privesti lucrurile de undeva de sus, poate ca vezi un asemenea amestec de opinii, convingeri si idei diverse si ti se pare ca, intr-adevar, orice e valabil si totul e relativ. Insa cind cobori la nivel microsocial, lucrurile se schimba. Pe pielea individuala relativismul se transforma mereu intr-un dogmatism intransigent, aproape tiranic. Lumea deschisa si democratica e de fapt o lume a micilor tiranii individuale ori de grupulet.
Hai sa luam un exemplu, fiindca e mai bun decit o suta de pagini de teorie. Dupa ce Alina si cu mine ne-am intors din Statele Unite, renuntind sa ne stabilim acolo, am publicat volumul Adio, adio, patria mea, cu i din i, cu a din a. Drept urmare, am intrat in polemici cu tot felul de oameni. Cu unii chiar in conflict acut. Am incercat noi sa explicam ca Statele Unite sint un loc bun, o tara democratica, probabil cea mai democratica din lume, dar, ca orice tara din lume, are si ea pacatele ei. Sau, fie, lucruri care noua nu ne placeau si faceau ca locul acela sa nu ni se potriveasca. Noua. Altora da, sigur, fiindca nu toti oamenii sint la fel…
Degeaba. In ochii acelor oameni noi tradaseram tarimul fagaduintei si ne alaturaseram denigratorilor lui. Oricite argumente am etalat, nu i-am clintit nici un strop din convingerea lor. Discutiile despre subiectivitatea perceptiei individuale si despre dreptul fiecaruia de a alege n-au avut nici un efect.
Pe de alta parte aici, in tara, ne-am trezit felicitati de o multime de oameni, care ne apreciau fie pentru ca am avut curajul sa criticam pacatele acelei supraputeri imperialiste si tiranice, care calca in picioare drepturile cetatenesti, fie pentru ca ne iubim atit de tare patria, incit am dat confortul material oferit de capitalism pentru un trai modest, dar plin de caldura umana, printre cei de un neam cu noi.
Cum n-aveam de lucru, am incercat sa spunem ca nu-i asa, ca de fapt Statele Unite numai imperialiste si tiranice nu se pot numi. Nici bunastarea capitalista nu ni s-a parut tocmai bunastare. Si nu murim sa traim printre cei de un neam cu noi. E adevarat, nu ma vad traind altundeva decit in Europa – Europa Centrala –, dar retorica nationalista nu m-a prins niciodata.
Asa ca pina la urma n-am reusit decit sa-i suparam pe bietii oameni. Pe toti. Convingerile le-au ramas neschimbate. Fiecare dintre ei e in continuare sigur ca are dreptate. Aparatorii Americii cred ca volumul sus-amintit s-a nascut din rautate. Ca e un fel de justificare pentru ratarea imigrarii si ca Statele Unite sint locul cel mai bun din lume. Antiamericanii s-au simtit dezamagiti pentru ca “dadeam inapoi”. Una scriam si alta spuneam. Pai nu? Si, desigur, nici pe patriotii autentici, romani vajnici si verzi, nu i-am multumit.