Altfel, interviul din „Le Monde de la musique“ nu spune mai mult decit cel publicat recent in „Adevarul“, sub semnatura lui Oltea Serban-Parau. Iar ambele promoveaza setul de discuri Madame Butterfly. Mai interesanta este abordarea din „Gramophone“, care pune pe coperta intrebarea: „Cine este astazi primadona, Netrebko sau Gheorghiu?“. Si tot pe coperta apare sintagma „cea mai noua rivalitate intre dive“. Premisa este, cred, inselatoare in masura in care, pe plan vocal, Anna Netrebko este departe de a-i face umbra Angelei Gheorghiu. Cum o spune diva romana, „cint de 20 de ani si am inca vocea pe care o am, fiindca uneori am jucat rolul unei fete rele si am spus «nu-uri» la ce mi s-a cerut sa cint“.
Intre cele doua dive diferenta de virsta este, daca nu ma insel, de sase ani, iar Gheorghiu a reusit de departe ceea ce Netrebko pare sa nici nu-si puna problema: este o voce recognoscibila. Cine o aude, nu o uita, iar ulterior o recunoaste. Cum scrie in „Gramophone“, John Allison, critic la „Sunday Telegraph“ si editor al publicatiei „Opera Magazine“, „cu vocea ei de soprano neteda si cu tonuri inchise, o voce in acelasi timp puternica si vulnerabila, Gheorghiu s-a evidentiat intr-o generatie intreaga de cintareti talentati“. Netrebko, pe de alta parte, scrie criticul britanic, a admis intr-o serie de interviuri ca va avea o cariera de scurta durata si ca este decisa sa faca bani cit mai multi, cit o va tine vocea. Dupa judecata lui John Allison, „in timp ce vocea lui Netrebko pare sa fi ajuns la zenit, este posibil ca Gheorghiu sa nu fi atins inca intregul ei potential si sa ramina un instrument mai interesant“. Pentru critic, vacuumul lasat de Sutherland, Tebaldi, Freni si Caballe asteapta inca sa fie umplut. Gheorghiu ar fi o adevarata primadonna, continuind „linia marilor cintarete romane, de la Ileana Cotrubas mergind in urma pina la Viorica Ursuleac“. Un compliment pretios, venind de la un cunoscator profesionist al lumii operei…
Intr-un duel al criticilor, parca mai rivali intre ei decit cele doua soprane, Anne Migette, de la „Washington Post“, se pronunta accentuat in favoarea Annei Netrebko. Dupa spusele ei: „pot admira aptitudinile Angelei Gheorghiu intr-o seara buna, dar Netrebko, intr-o seara fasta, ofera intoxicatie“. In favoarea lui Netrebko nu ar fi frumusetea ei, stralucirea, excursiile de shopping cu ziaristii dupa ea sau sedintele foto pentru revistele de moda, ci faptul ca vocea ei ar avea un har „fundamental, o calitate tactila ce te face sa simti ca o poti gusta cind o bei“. Netrebko ar avea o „culoare rusa“ in limpiditatea rotunjita a vocii in care s-ar putea auzi marile cintarete ale trecutului: Zinka Milanov, Rose Ponselle. In fine, Netrebko ar fi un „animal de scena“ si criticul o admira vazind-o „galopind in jurul scenei, creind interes in ciuda ei insasi“. Gheorghiu nu ar avea aceasta calitate, este de parere Anne Midgette, semnalind un spectacol de la Metropolitan, considerat anost, cu Traviata. Pe alta parte, recunoaste criticul american, Netrebko trebuie sa fie vazuta, vazuta live, calitatile ei fiind mai putin limpezi la ascultarea unui disc.
Utimul disc al sopranei ruse, lansat aproape concomitent cu cel al Angelei Gheorghiu, este opera lui Bellini, I Capuleti e i Montecchi. „Este mai mult o serie de monologuri, in care personajul explica ceea ce s-a petrecut deja. Singura actiune este moartea eroilor in ultima scena“, spune Netrebko. Si cu sinceritatea ce o caracterizeaza neindoielnic, Netrebko declara pentru „Gramophone“ ca „vocea mea nu este in prezent pentru Verdi sau Puccini. Cint doar rolurile lor, Violeta si Mimi. Dar Bellini imi convine perfect“. O simpla declaratie care pune insa bine in lumina cit de falsa este pretinsa rivalitate, discutata de critici, intre cele doua mari staruri ale lumii actuale a operei.