10.30. La Porte de Versailles, toata lumea coboara din metrou. Si toata lumea se-ndreapta spre pavilionul de expozitie numarul unu, cel cu Salonul. In fata mea, o domnisoara cu palarie ridica un carton pe care scrie “Laure. Scriitoare-vrajitoare”, alte domnisoare vin dupa ea. Inauntru e deja plin. Desi tirgul s-a deschis de-abia de o ora, la standurile marilor edituri e inghesuiala. Aud vorbindu-se romana si devin brusc atenta. “Miine vine si dl Manolescu”, le zice o doamna insotitorilor ei. Dl Manolescu n-a mai venit. Pentru ca, dupa cum am vazut mai tirziu, una e programul anuntat pe Internet si alta programul de la fata locului.
Decid sa ma plimb la intimplare si sa nu caut in mod special standul Romaniei. Peste 5 minute de manga si B.D., vad scris mare, rosu pe alb, “Romania”. Avem chiar doua standuri, nu unul, asezate intre Brazilia, Serbia, Germania. Cel mare e al Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National (MCCPN) si arata foarte bine. Pe doi dintre stilpi e trecut programul. Impresionant, ar fi multe lucruri de vazut/ascultat. Pe rafturi sint asezate carti in romana de la diverse edituri. Avem Ion Iovan, dar avem si Plante decorative pentru gradini si balcoane, avem Terturian, dar si Carte de bucate pentru copii. Avem Dragoman, Murakami, Maurois, insa n-avem Cosasu, Brumaru, Foarta, Codrescu. Pricep ca nu a existat nici un criteriu de selectie, ca poezia nu e considerata ca facind parte din literatura romana, ca standul MCCPN e o expozitie fara vinzare de carti aparute la citeva edituri romanesti.
La standul Institutului Cultural Roman, mult mai mic, situatia sta invers. Aici sint doar carti traduse in franceza si, mai putine, in germana ori engleza. Cu vinzare. Trei persoane stau la masa si vorbesc. Pentru ca nu aud prea bine in ce limba, ma apropii si intreb in franceza care e programul zilei. Un domn se ridica (aflu mai tirziu ca e Robert Adam, atasatul de presa al ICR Paris) si-mi arata din priviri niste foi. Nu spune nimic, eu iau o foaie, multumesc si plec.
11.00. Mai am trei ore pina la primul eveniment de la standul Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National. Pornesc in expeditie. Mexicul e invitat de onoare al editiei de anul asta, asa ca dau la tot pasul de literatura mexicana. Fuentes, Celoria, Serna, Mallard, Padia, Volpi, in total 37 de autori prezenti la Paris. Muzica mexicana live, albume foto, carti pentru copii. Brusc, aud rumoare si tipete de fani. Ma-ntreb ce scriitor ar putea avea asemenea efect asupra cititorilor lui. Ma apropii de zona isterica si intreb ce e. Nu e nici un scriitor, e echipa unui serial de pe France 3. Probabil se lansa vreo carte cu dezvaluiri din culise.
In spatiile dedicate dezbaterilor se discuta, cu public numeros, despre cartile in format electronic, feminismul care ar fi devenit desuet sau noul roman politist urban. Trecind pe linga un astfel de spatiu, aud cuvintele “comunism”, “trei femei” si, evident, ma opresc. E vorba de-un speed reading, in care responsabila unei colectii de la Flammarion recomanda in citeva cuvinte sapte titluri nou aparute. Eu ajunsesem la cartea autoarei bulgare Rouja Lazarova. “Bulgaria e o tara pe care n-o cunoastem suficient”, incheie doamna de la Flammarion.
In mod cert, standurile cele mai aglomerate sint cele de la Gallimard, Gilbert Joseph (libraria oficiala a Salonului), Albin Michel, Seuil.
14.00. Standul MCCPN e ceva mai animat. Se pregatesc de lectura publica Florin Iaru si Nicolae Prelipceanu. Laure Hinckel citeste si ea citeva poeme ale lui Iaru, traduse chiar in aceeasi dimineata. In afara de un singur francez, care e traducator, publicul e alcatuit din romani. Iaru e volubil, face glume, zimbeste. Totul dureaza 15 minute. Intreb unde sint “cei citiva poeti francezi recent tradusi in romana”, anuntati si ei in program. Mi se raspunde ca nu sint, era responsabilitatea ICR-ului. La citiva metri mai incolo, vreo suta de persoane o asculta pe Elena Poniatovska vorbind despre Diego Rivera.
15.00. Stau la coada, la standul Seuil, ca sa iau autograf de la Andrei Makine si Jorge Volpi. Makine are o eleganta de nobil rus, se ridica ceremonios in fata fiecarui cititor. Volpi, fost director al Institutului Cultural Mexican de la Paris si unul din membrii importanti ai gruparii literare “crack”, ma intreaba de Romania, pare bucuros sa dea autografe, face conversatie. Incintata de intilnirea cu cei doi, ma intorc la MCCPN, unde incepuse deja un al doilea eveniment: prezentarea cartii Banalites metaphysiques de Alexandru Dragomir (tradusa de Michelle Dobre si aparuta la Editura Vrin). Traducatoarea spune ca volumul s-a vindut foarte bine si ca s-a scris despre el si-n “Liberation”.
Urmeaza lansarea unui album cu fotografii ale Lilianei Nadiu (Roumanie, Editura Yves Michalon, cu prefata de Nicolae Manolescu). Fotografiile sint alb-negru, cu “Romania profunda si eterna”, dupa cum ne spune Magda Carneci, directoarea ICR Paris.
17.00. Pe programul trecut la stilp scrie ca la standul MCCPN ar trebui ca, la ora respectiva, Eugen Negrici sa-l prezinte pe Stefan Agopian publicului francez. La 17.05, nu se intimpla nimic. O intreb pe dna Andreescu, responsabila standului MCCPN, daca prezentarea mai are loc. “A, pai pur si simplu n-au venit.” Nu cer detalii, daca n-au venit, n-au venit, ce poti sa faci. Ma mai plimb printre rafturi, singurul pliant care pare facut special pentru Salon e o lista cu editurile expuse, 33 la numar. Atit.
17.30. In sala Rosario Castellanos, are loc dezbaterea Literatura romana in context european 1989-2009. Participa Gabriela Adamesteanu, Dumitru Tepeneag si Daniel Cristea-Enache (Paul Cernat, trecut in program, nu e). Modereaza Magda Carneci. Sala e plina, sint si francezi. In ultimul rind, un domn a atipit. In rest, lumea pare destul de atenta. Daniel Cristea-Enache citeste un text despre Romania si Occident inainte si dupa ‘89. Gabriela Adamesteanu spune ca textul e scris din perspectiva generationista (ceea ce e adevarat) si ca, de fapt, literatura e o lupta pe care-o duci pe cont propriu, nu tine de inregimentarea in batalioane gata formate. Dumitru Tepeneag intervine in apararea tinarului critic, dar tine sa adauge ca cenzura economica e mult mai groaznica decit cea ideologica. Tinarul critic declara ca atunci cind cineva vrea sa-l jigneasca, il face “generationist”. Un domn francez se-ntoarce catre mine si-mi spune: “Ca devient chaud!” (“Se-ncinge treaba!”). Dau din cap ca da. Mi se pare ca toata discutia se-nvirte in jurul unor intrebari pur si simplu gresite: “poate literatura romana sa-i explice Occidentalului ce-a fost comunismul?” (ca si cum literatura ar fi mai ales o chestiune didactica) sau “de ce n-avem inca Romanul caderii zidului Berlinului?” (ca si cum soarta unei literaturi ar sta in existenta unui singur tip de roman). O doamna din sala simte nevoia sa intervina in discutie si sa condamne “dezmatul verbal” al criticilor care-i lauda pe Cartarescu si Patapievici. Doamna e Aurora Cornu si Florin Iaru o pune politicos la punct.
18.45. Cum am un tren de prins, plec, desi dezbaterea inca nu s-a terminat. Cind ies, aud din urma vocea lui Tepeneag repetind “dar cenzura economica…”. Imi pare rau ca n-am ramas si a doua zi, ca sa asist la unicul eveniment cu adevarat important, lansarea, la Editura Gallimard, a romanului de debut al Gabrielei Adamesteanu (Drumul egal al fiecarei zile – Vienne le jour). In rest, am mai bifat un tirg de carte, presupun ca asta isi spun si organizatorii celor doua standuri ale Romaniei.