Iti placea AC/DC. Tocmai auzisem de My Dying Bride, iar Gabi, timisoreanul, trimisese primele casete cu ei. Ascultam oarecum reticent. Pe-atunci nu ma familiarizasem cu genul, cu atmosfera sonora apasatoare, dincolo de ce puteam suporta eu. Presa in mine pina simteam ca ma sufoc. O chestiune de sinapse.
Orice (v)lastar nou rasarit din radacina rockului are o doza de… In engleza cuvintul raw spune tot ce spun in romaneste brut, salbatic, necopt, crud, natural, vulgar, neprelucrat sau alte sinonime de gasit in dictionar. Ei bine, stilul acesta, numit ulterior doom-death-black-gothic-metal, are o doza evidenta de finete, ce denota nivelul cultural ridicat. Am sesizat-o de la prima intrare a viorii, care nu putea intra altfel decit maiestuos.
O maiestuozitate generata de partea intunecata a spiritului? Hai sa nu te omor cu fraze de-astea, pe care le poti citi in toate publicatiile sfertodocte, pe hirtie sau online! Cert e ca doar cind am avut sub ochi textele lui Aaron Stainthorpe mi-am dat seama cam despre ce e vorba. Si nu sint eu atit de cunoscator in ale poeziei, incit sa apreciez valoarea versurilor ca un critic de meserie, indragostit de muzica rock. Nici milioanele de ascultatori care degusta muzica doom-black-goth, deloc facuta pe tipare consumiste, nu cred ca au prea multe abilitati in directia asta. Atunci de unde „succesul“, ca sa folosesc un termen comercial? Cum se explica apetitul fanilor care nu sint vorbitori nativi de limba engleza? Or fi toti niscai licentiati poligloti, specialisti in cultura, sa primeasca lumina muzicii prin simbolistica poemelor?
Adevarul e ca nu stiu. Banuiesc a fi la mijloc muzicalitatea cit se poate de izbutita. Chitarile, vioara, basul si tobele, bine prelucrate tehnologic, tes o textura fara cusur. Pot sa incerc un excurs pe conturul modalitatilor de obtinere a sunetului acesta depresiv, insa nu deprimant! Oi fi eu o natura mai asa, dionisiaca, beau si vin peste limita recomandata de medic, dar, crede-ma, niciodata n-am simtit deprimarea dindu-mi tircoale cind am ascultat My Dying Bride si-alte formatii din aceeasi zona stilistica. Stii de ce? Fiindca am pus asemenea muzica doar cind eram eu insumi deprimat (da, am traversat destule pustietati, nu ma scald numai in apele paradisului)! E clasicul remediu al cuiului scos de alt cui!
„Terapia“ de care iti vorbesc a functionat cu brio in cazul unui prieten. Intimplarea mi-a inspirat o povestire, inca inedita. Nu sint in stare s-o revad si s-o public. Iti trimit fisierul pe e-mail, daca vrei sa citesti. Lectura textului nu te ajuta sa scapi de necaz, auditia unor discuri sigur da! Albumul Turn Loose the Swans a schimbat destinul amicului meu. Ai nevoie de indemn sa asculti recentul disc My Dying Bride – For Lies I Sire (Peaceville, 2009)? Poate scapi. Hai, ca te stiu baiat istet, il ai deja in playlist!