E adevarat, rezultatele cercetarii, desi publicate in prestigioasa revista stiintifica „Blackwell Synergy”, nu merita chiar un premiu Nobel. Motiv pentru care li s-a acordat premiul Ig Nobel – replica parodica a celebrelor distinctii norvegiene.
„Eureka”, inlocuit de „Amuzant”
Premiile Ig Nobel se acorda in fiecare an cercetatorilor care, prin rezultatele studiilor lor, „ne fac mai intii sa ridem si apoi sa gindim”. Igs-urile, cum sint ele alintate, se acorda inca din anul 1991, in cadrul unei ceremonii gazduite de Universitatea Harvard si prezentate de adevaratii cistigatori ai premiilor Nobel. Distinctiile recompenseaza rezultatele unor cercetari autentice, publicate in general in reviste stiintifice de prestigiu international, care aduc un zimbet pe buzele tuturor.
Puii de gaina prefera oamenii frumosi. Taximetristii din Londra au creierul mai dezvoltat decit restul oamenilor, deoarece au nevoie de foarte multe resurse pentru a naviga prin traficul londonez. Un studiu ce masoara fericirea molustelor carora li s-a administrat Prozac. O cercetare care dovedeste ca apetitul lipitorilor este stimulat de mirosul de usturoi. Acestea sint citeva dintre realizarile stiintifice pe care nimeni altcineva nu le recompenseaza, dar care se potrivesc perfect motto-ului lui Isaac Asimov: „Cea mai captivanta expresie in stiinta, cea care poate conduce spre noi descoperiri, nu este «Eureka», ci «Ce amuzant»!”.
Marc Abrahams, maestru de ceremonii si editor al revistei stiintifice satirice „Analele cercetarii improbabile”, sustine ca scopul acestor premii este sa provoace curiozitatea stiintifica si sa-i faca pe oameni sa se intrebe cine poate decide ce este si ce nu este important in stiinta si in orice alt domeniu.
De ce nu le doare capul pe ciocanitori?
Anul acesta premiile s-au acordat la inceputul lunii septembrie, in lunga traditie a ceremoniilor in care discursurile de multumire sint limitate la 60 de secunde (altfel, o fetita incepe sa strige „Ma plictisesc de moarte, va rog opriti-va”), in care se arunca spre scena cu avioane de hirtie.
Iata citiva dintre cistigatori:
- Premiul pentru Pace: acordat pentru inventarea unui dispozitiv de alungare a adolescentilor, bazat pe un sunet suparator pentru tineri, dar care nu poate fi auzit de batrini. Mai tirziu, aceeasi tehnologie a fost folosita pentru inventarea unei sonerii pentru telefonul mobil care poate fi folosita la scoala de copii, fara ca profesorii sa o auda.
- Ornitologie: a fost acordat unor cercetatori de la Universitatea California care au explicat de ce ciocanitorile nu au niciodata dureri de cap.
- Premiul pentru Acustica a recunoscut meritele unui studiu de acum 20 de ani asupra motivelor pentru care ne deranjeaza sunetul unei table zgiriate cu unghiile.
- Fizica: o cercetare despre cauzele pentru care spaghetele uscate nu se rup niciodata in doua, ci in mai multe bucati.
- Matematica: distinctia a fost atribuita unor cercetatori australieni pentru realizarea unui model matematic al numarului de fotografii necesare pentru ca nici o persoana dintr-un grup sa nu fie prinsa cu ochii inchisi. Pentru cei interesati, formula este 1/(1 – xt)n, unde x este numarul mediu de clipiri pe secunda, t timpul si n numarul participantilor. Se pare ca la un grup de 50 de persoane este matematic improbabil sa fotografiezi pe toata lumea cu ochii deschisi. Say (Cheddar) cheese.
Ig Nobel
Denumirea premiilor, pe linga jocul de cuvinte identic in limba romana (nobil – ignobil), are legatura cu Ignatius Nobel, co-inventator al sucurilor acidulate si un membru mai putin cunoscut al familiei Nobel.