Iar in teren… Portarul, cu cercel in ureche si sapca trasa smechereste pe ochi (credeati ca nu vede bine cu acest accesoriu vestimentar? ba uite ca vede: n-a luat decit un gol), ar fi facut din careul propriu, prin indicatii zbierate, jocul ofensiv al echipei sale. Aceasta trebuie sa simta ca are in spate, hat departe, un om pe care se poate baza. Fundasii ar fi fost in locul mijlocasilor si mijlocasii in locul fundasilor, dar nu pentru ca au tinut sa-si schimbe profilul departamental, ci, pur si simplu, fiindca asa i-a invirtit jocul care curge. Toate privirile (ale jucatorilor, ale rezervelor, ale celor 60.000 de spectatori, minus cei 5.000 care tocmai ies din stadion, pentru a evita aglomeratia) ar fi fost indreptate catre vedeta echipei, decarul hipertalentat apt sa-i pacaleasca pe adversari si s-o bage-n ate. Dar decarul nostru, vai!, ar fi fost putin obosit, spre deosebire de “rasfatatul” Ronaldo care ara terenul intr-o semifinala de Champions League si de intreaga echipa catalana, organizata pentru egalare.
Si cu aceasta ajung la ce s-a intimplat in finalul meciului dintre Chelsea si Barcelona. Unii jucatori spanioli au prins o zi mai slaba. Dar echipa, ca mecanism, ca suma, ca intreg, a functionat impecabil. Ea trebuia sa-si asigure spatele, mai ales ca avea un om mai putin, iar (contra)atacurile englezilor erau extrem de taioase. Compartimentul median, mijlocul, a fost transformat intr-o platforma mobila, participind creativ la fazele de atac si aproape geometric la apararea propriu-zisa. Dincolo de prestatia individuala a jucatorului, echipa a gindit impreuna si a actionat in noua cazuri din zece grupat si articulat. Nimeni nu si-a permis un dribling in plus, o cursa inutila a la Banel Nicolita, un fault gratuit si o simulare in careul mare. Cind mai ramasesera citeva minute pina la finalul meciului si al sezonului lor european, spaniolii jucau cu un calm constructiv de echipa mare. Din tesatura de pase mutata, formidabil, dincoace si dincolo de centrul terenului, din incursiunile extremelor si centrarile lor niciodata haotice, din devierile inteligente si driblingurile strict functionale ale atacantilor, mai putea sa iasa ceva?
Desi nu am neaparat darul premonitiei, am stiut ca practicanta fotbalului total nu va fi invinsa de o echipa foarte puternica, dar cu un joc inchis-destructiv. Barcelona trebuia sa dea gol; si a si dat, in singurul sut pe spatiul portii tras in meciul cu Chelsea. Golul, superb, poarta semnatura lui Iniesta, dar autorul e de fapt colectiv. Faza din minutul 90 + 3 are marca Barca.
Dumnezeu a fost azi englez, ar fi exclamat comentatorul nostru, la o fantezista semifinala de Liga Campionilor jucata intre Chelsea si orice echipa autohtona.