Cine sint eu ca sa ocup nejustificat strada? Ce sint eu? Pieton? Sofer? Nu. Sint un monstru, o creatura incerta. Ce drept am eu sa ies printre oameni?
Trebuie sa ma hotarasc: ori merg, ori conduc. Daca tot merg, de ce naiba sa mai am bicicleta linga mine? De ce n-o pot face naibii cu miinile in buzunare sau fluturind o sacosa? Daca vreau neaparat sa conduc, de ce umblu cu prostii, cu jumatati de masura precum chestiile astea pe doua roti? De ce sperii lumea?
Trebuie sa ma las! Trebuie sa nu mai fac rau si altora!
Am inteles de la specialisti ca dependenta fizica dispare in citeva zile. Se pare ca in privinta asta au dreptate. In schimb, cel mai greu e sa scapi de cea psihica. Ma chinuie gestul. Pur si simplu sint slab. Nu pot! N-am pic de vointa! Am incercat cu seminte, cu guma, cu televizor, calculator etc. Nu-mi pot scoate bicicleta din cap si gata!
Categoric, n-am cum sa trec singur prin asta. Am nevoie de ajutor! Autoritatile… autoritatile, care de regula imi vor binele, ce fac?! De ce nu dau o lege adevarata, in afara de cea nescrisa, care sa precizeze clar ca biciclistii incurca locul? De ce nu interzic biciclistii? De ce nu interzic producatorii de biciclete? Si daca tot n-o fac, vreau macar sa fiu avertizat inainte. Sa scrie clar, mare, pe ghidon:
BICICLETA DAUNEAZA GRAV SANATATII
BICICLETA CAUZEAZA IMPOTENTA
BICICLISTII MOR MAI TINERI.
Va rog, pina nu ma sting in chinuri groaznice – muscat de ciini, calcat de-un bolid, lapidat de pietoni –, faceti ceva si ajutati-ma sa ma las!