Dupa ce termini cartea, de teama de-a nu fi pulverizat de toate adevarurile pe care le-ai citit in 272 de pagini, adevaruri pe care le-ai recunoscut ca fiind ale tale, pui mina pe Fragmente dintr-un discurs indragostit si gasesti acolo, inca si mai ingrozit, confirmarea a tot ce-ai citit in romanul Zeruyei. Iata ce scrie Barthes: „Demoni. Uneori i se pare subiectului amoros ca e posedat de un demon al limbajului care il impinge sa se raneasca pe sine si sa se exileze din paradisul care, in alte clipe, e reprezentat pentru el de relatia amoroasa“; „Dependenta: insasi conditia subiectului amoros“; „Catastrofa: Criza violenta in timpul careia subiectul, traind situatia amoroasa ca pe un impas definitiv, o capcana din care nu va mai putea iesi niciodata, se vede destinat distrugerii totale de sine-insusi“.
Ei, dupa care, daca vrem sa ne treaca spaima la gindul ca „sintem meniti sa ratacim pina la moarte din dragoste in dragoste“, ne agatam de scrisorile de amor pe care le-am primit pina acum si rasuflam usurati. Ca sa fim salvati, e de-ajuns ori sa ne oprim din ratacire, ori sa ne refugiem in acele „pliuri ale existentei amoroase“ care ne feresc, cel putin pentru o vreme, de nefericire.