De exemplu, pentru Sasa Stanisic, cheile sint „animale“: un porumbel intemnitat pentru trafic de droguri in inchisoarea din Zenica, o pisica, un sarpe, caii impuscati pe malul riului Drina de cei patru soldati barbosi. Sjon, scriitor islandez care-a colaborat cu Bjork si von Trier, vrea sa salveze cuvintul „arnsugur“, adica „sunetul fisiitor produs de zborul unui vultur“ (vultur fiind, in islandeza, feminin).
Juli Zeh vorbeste de „piezis“, pentru ca, spune ea, „discursul literar nu e altceva decit privirea oblica asezindu-se usor alaturi de lucruri. O privire facuta din cuvinte care se uita putin crucis“. Will Self s-a oprit la un cuvint identic in franceza si engleza, „calenture“, „tulburare mentala care afecteaza marinarii la tropice“: crezind ca vad pamintul de-acasa la distanta de-un brat, se urca pe balustrada si se-arunca in mare. „L-am ales pentru ca exprima ceea ce isi propune sa faca fictiunea mea, anume sa suspende neincrederea cititorilor mei astfel incit sa se catere si ei pe parapet si sa incerce sa umble printr-o halucinatie“, zice Self.
Pianistul si poetul Alfred Brendel mizeaza pe „nonsens“, ca o „garantie impotriva profundului serios“, Antonio Ungar povesteste istoria indigenilor Curripaco din junglele Orinoco-ului columbian, iar Quignard crede ca scriitura e „saltul in afara expresiei verbale“, de aceea alege cuvintul „hourvari“ („siretenia caprioarei care (…) se-ntoarce pe unde a venit, isi calca in picioare urmele vechi si-apoi sare in afara drumului pe care vin ciinii“).
L-am lasat la final pe Faulkner. Desi n-a putut sa ajunga la Assises, a fost totusi citat de Rick Bass cu urmatoarea replica: „Scriu, desigur, numai cind am inspiratie. Insa ma asigur sa fiu inspirat in fiecare dimineata, de la opt si pina la ora prinzului“.