Pe ansamblu insa nici alegatorii, nici alesii nu s-au zbatut asa cum ar fi facut-o daca erau in joc posturile (mult mai rivnite) din Parlamentul Romaniei. Imaginea rezultata a fost, pina la urma, una mai „europeana”, mai putin balcanica decit eram obisnuit la alegerile din Romania.
In ceea ce priveste rezultatele, iarasi nu cred ca ar fi motive de surpriza. Era evident ca PSD si PDL se vor bate pentru intiietate si ca vor fi aproximativ la egalitate. Ca de obicei, absenteismul a fost mai ridicat in judetele mai prospere si in Bucuresti, iar judetele cele mai sarace au avut o prezenta mai buna. Tot ca de obicei, printre cele mai harnice judete au intrat cele din zonele sarace din Oltenia, Muntenia si Moldova, fiefuri traditionale ale PSD-ului – de unde si scorul mai ridicat al acestui partid. Constanta traditionala a alegatorilor de etnie maghiara, pe fondul unui absenteism ridicat al celorlalti cetateni, i-a adus UDMR-ului un procentaj mai mare decit cel pe care il are in mod normal, dar nici asta nu se poate numi o surpriza.
M-au amuzat lamentatiile pe tema lipsei de interes a romanilor fata de alegerile europarlamentare. E adevarat ca Romania s-a numarat printre tarile cu cea mai redusa prezenta la vot din intreaga Europa. Dar asta doar teoretic. Practic, lucrurile sint un pic diferite. Romania are in continuare in jur de unu-doua milioane de cetateni in afara granitelor si pina acum nici un guvern nu a fost in stare (sau nu a dorit) sa le asigure conditii decente de vot. Nu-i vad pe capsunarii sau constructorii din nu stiu ce orasel spaniol deplasindu-se pina in Madrid ori Barcelona doar ca sa voteze niste nume pentru Parlamentul European. Prin urmare, procentajul real ar trebui calculat in functie de romanii din tara si banuiesc ca ar fi mai mare de 30%. La fel stau lucrurile si in cazul altei tari cu prezenta teoretica redusa la vot: Polonia.
In plus, atunci cind turul de scrutin se nimereste in duminica dintr-un weekend foarte lung, cu trei zile libere (fiindca si ziua de luni, sarbatoare legala, a fost libera), e greu sa crezi ca oamenii vor renunta la placerea unei minivacante doar din spirit civic.
Multe discutii s-au consumat si pe tema victoriei repurtate de Elena Basescu din postura de candidat independent. S-a spus ca a fost sustinuta de PDL (cu ordin de sus), ceea ce probabil ca e adevarat, macar intr-o oarecare masura. S-a mai spus si ca si-a cistigat voturile fiindca e fiica presedintelui Basescu – ceea ce e iarasi adevarat. Dar nu e tocmai suficient pentru o suma de voturi care se ridica la aproape o treime din tot ce-a cucerit un partid istoric precum PNL. Faptul ca a fost votata in general de tineri cu studii medii dovedeste ca a avut un public-tinta bine ales. Poate ca acelasi lucru l-ar fi reusit, intr-o masura mai mare sau mai mica, si un alt candidat independent de aceeasi factura, care sa se adreseze aceluiasi public. Romania e plina de tineri neafiliati nici unui curent politic, satui de partide, dornici de distractii si neinteresati de doctrine. Aici e, cum se zice, o piine de mincat.
Asadar, zic eu, totul normal, bine si frumos. Circul vine la toamna, la prezidentiale.