Adevarul este ca insusi Coppola nu si-a inchipuit ca Tinerete fara tinerete va fi primit cu bratele deschise, cu atit mai mult cu cit nu aceasta a fost intentia lui. O inactivitate artistica de aproape un deceniu, esecul a doua proiecte personale (Pinocchio si utopia Megalopolis) l-au adus pe autorul Nasului sa isi doreasca sa intoarca spatele succesului sigur si sa incerce sa isi redefineasca locul in noua realitate cinematografica.
Amintindu-si de zilele tineretii, cind invata meserie de la Roger Corman, unul dintre cei mai mari specialisti in bricolaje de serie B de la Hollywood si finantindu-si singur filmul, Coppola a exclus din start orice concesie facuta gustului public. “Trebuie sa reparam 50 de ani de spalare de creier, 50 de ani in care ni s-a spus cum trebuie sa fie un film: comercial, usor de inghitit, structurat in asa fel incit sa fie inteles de un public cit mai larg”, explica regizorul intr-un interviu recent. “Chiar si oamenii care citesc carti sofisticate se asteapta ca un film sa nu ii faca sa gindeasca prea mult, sa fie ceva usor la care te distrezi, rizi sau te sperii, de la care pleci acasa si pe care il uiti. Asta trebuie sa se schimbe”.
De aceea, Coppola nu s-a sfiit sa spuna celor care au strimbat din nas ca, atunci cind abordezi un autor ca Eliade, te astepti ca receptarea sa fie diferita de cea a unor filme precum Shrek sau Spider-Man. “Mai vedeti-l o data!”, a fost replica data criticilor de celebrul regizor.