Multe din calitatile atribuite mentorului sau sint citate astazi ca proprii lui Sir Edward Downes care, desi nu a devenit un dirijor britanic de mare renume, a fost permanent apreciat pentru pasiunea si cunostintele sale profunde in lumea operei si in mod particular a lui Verdi.
Downes s-a nascut la Birmingham, in 1924, unde a si studiat muzica si literatura engleza la universitate. Si-a facut cursurile post-graduale la Royal College of Music si, din 1952, a fost asociat cu Opera regala Covent Garden, unde si-a inceput cariera ca repetitor. A parasit Opera in 1970, pentru a prelua postul de director muzical al Operei australiene, la Sydney, dar a revenit in fiecare an la Londra ca dirijor invitat, iar din 1991, timp de citiva ani buni a fost director muzical asociat la Covent Garden. De-a lungul carierei sale londoneze a dirijat 950 de spectacole, avind in repertoriu 49 de opere. Unul din criticii londonezi amintea zilele acestea regretul exprimat de Sir Edward, de a nu fi condus decit 25 din cele 28 de opere ale lui Verdi, intre cele omise aflindu-se Vesperele italiene.
Initierii sale in arta dirijorala cu Scherchen i-au urmat un atasament si o mare admiratie fata de Rafael Kubelik, cel care i-a si permis sa debuteze si apoi sa dirijeze la Covent Garden, in momente in care alti dirijori si-au anulat, in ultima clipa, angajamentul. Asa avea sa-l descopere pe Verdi, intr-un spectacol de mare succes cu Otello, in care rolul principal a fost cintat de talentatul tenor Ramon Vinay.
Edward Downes a fost, de asemenea, dirijor invitat principal si, in final, dirijor emerit al Orchestrei filarmonice a BBC-ului. Pentru meritele sale in promovarea muzicii britanice si a operei, in 1986 a fost innobilat, in 1991 devenind Sir Edward.
Richard Morisson, principalul critic al cotidianului “Times”, spunea despre el, la aflarea vestii mortii, ca a fost “un mare expert in Verdi si cu adevarat responsabil de renasterea tuturor operelor verdiene. A desfasurat o munca serioasa de savant in pregatirea noilor editii care au adus aceste lucrari inapoi in repertoriu”.
Nu am la indemina, cind scriu aceste rinduri, admirabilele conversatii cu Maria Callas, disponibile pentru amatori pe mai multe discuri EMI consacrate Divinei. Ele pot fi ascultate, daca nu aveti discul, pe youtube; conversatii inregistrate in 1967 si extrem de pretioase pentru intelegerea artistei si a evolutiei ei spirituale.
Alte citeva discuri muzicale ii ilustreaza arta interpretativa si citeva preferinte la prima vedere excentrice, intre care domina pasiunea sa pentru opera lui Prokofiev si redescoperirea muzicii lui Korngold si Gliere, ultimul, cu siguranta, pe urmele maestrului sau, Scherchen.
Anuntul familiei, facut marti si preluat imediat de intreaga presa, va spuneam, a emotionat, si pe drept cuvint: “Dupa 54 de ani fericiti petrecuti impreuna, au decis sa-si puna capat vietii, mai degraba decit sa continue sa lupte cu problemele grave de sanatate… Au murit in pace si in circumstantele alese de ei, cu ajutorul organizatiei elvetiene Dignitas, la Zurich”.