„Eram atit de lenes si fara chef”, isi aminteste
acum Xavier Le Roy momentul in care s-a apucat de biologie. Isi luase
bacalaureatul si, cum biologie facuse tot timpul la scoala, a ales sa faca in
continuare, pentru ca insemna prea mult sa se apuce de altceva. „In Germania,
dupa bacalaureat, oamenii pot sta un an in care sa se gindeasca ce vor sa faca
mai departe. In Franta, nu poti sa te opresti, pentru ca daca te opresti, este
ca si cum nu ai mai exista”, spune coregraful de origine franceza, care acum
traieste si lucreaza la Berlin.
In 1994, cind era inca la inceput (abia in 1990 se apuca de dans, luind
cursuri cu Veronique Larcher, apoi cu Ruth Barnes si Anne Koren), Xavier Le Roy
intelege cit de bine da, atit intr-un cv, cit si pentru presa, faptul ca a
studiat biologia. Elemente pe care el le omite intentionat din cv ajung cap de
articol de ziar: „Un dansator venind din biologie”.
„Daca vrei sa schimbi produsul, trebuie sa schimbi procesul de
productie”
Dar asta se intimpla pe la jumatatea anilor ’90, inainte de Self-Unfinished,
spectacolul despre care se poate spune fara ezitare ca a facut istorie si care a
avut premiera in 1998. „Atunci am inceput sa lucrez singur”, fixeaza in timp
Xavier Le Roy momentul Self-Unfinished.
Dupa trei ani, perioada in care lucrase pentru toate piesele cu doi oameni
(unul pe muzica, celalalt pe imagine), in 1998 Le Roy decide sa renunte la orice
tip de colaborare. Se pare ca la baza deciziilor sale au stat anumite
neintelegeri din grup.
Cel care facea muzica era nemultumit de faptul ca nimeni nu acorda atentie
muzicii. „Atunci m-am decis sa lucrez singur, era unica solutie ca nimeni sa nu
fie frustrat”, spune Le Roy.
„Daca vrei sa schimbi produsul, trebuie sa schimbi procesul de productie”
este mesajul spectacolului prezentat de Le Roy la Bucuresti.
„Corpul nu e un singur lucru niciodata, ci de fiecare data mai multe
lucruri”, spune Le Roy, care, pentru a putea opera non-stop schimbarile asupra
spectacolului, urmareste ce inregistreaza un monitor aflat intr-un colt al
camerei in timp ce el danseaza. „Nu e ca si cum te-ai vedea intr-o oglinda,
explica el, cind ar trebui sa incerci sa schimbi pe loc, fara a avea timp sa
analizezi. Asa vad si re-lucrez ceea ce vad”.
Citeste si
comentariul Mihaelei Michailov – DANS 100% – „Sculptura din piele de
om”.