In mod normal, odata ce se vazuse invingator, aceasta independenta nu l-ar mai fi ajutat la nimic. Ii folosise electoral, putea deci sa renunte la ea, caci o afiliere politica, fie ea chiar o reafiliere la PSD, i-ar fi folosit in mod cert mult mai mult in inalta functie administrativa in care ajunsese.
Sorin Oprescu insa nu s-a “dezis” de independenta tocmai pentru ca ea, dovedindu-se un instrument atit de bun in campania pentru Bucuresti, putea fi folosita pe viitor intr-o alta campanie, mult mai importanta. Ceea ce ne face sa presupunem, cu suficiente argumente, ca medicul primar general luase in calcul inca de-atunci, din primele momente post-victorie, candidatura pentru prezidentiale.
Restul a fost un joc. Un joc de imagine si, in acelasi timp, un alt argument pentru ideea ca actuala sa intrare in cursa pentru Presedintie a fost bine calculata. Negarea insistenta de pina de curind ii era foarte necesara pentru a se arata ca un om care nu si-ar incalca niciodata promisiunile, dar… Acest “dar” se concretizeaza in prezent intr-un fel de “tara ma vrea”, transpus vocal in declaratia data la Realitatea TV: “…mizez pe toti cei care asteapta de ani de zile sa traiasca in normalitate”. Cind tara si normalitatea ei te cheama, e imposibil sa te cramponezi de o functie precum cea de sef al Primariei bucurestene. Pina la urma, ni-i draga Capitala, dar ne sacrificam pentru Romania in ansamblul ei… Cam asa ceva incep sa ne transmita Sorin Oprescu si oamenii care-l sustin.
Sigur ca jocul nu e nou, l-au practicat si altii, l-a practicat si Traian Basescu. Cu succes chiar, asa ca doctorul Oprescu nu vede nici un pericol in reconvertirea promisiunilor de a nu candida prin abdicarea in fata nevoilor intregii tari. Ce aduce nou Sorin Oprescu e altceva: o independenta in fata careia sint destule sanse ca, in momentul in care situatia din al doilea tur de scrutin o va cere, sa se incoloneze fara ezitari doua mari partide politice: PSD si PNL. O independenta care ar putea stringe deci cam toate fortele anti-Basescu din Romania.
Personal, cred ca singura problema a lui Sorin Oprescu este trecerea in turul al doilea de scrutin. Nici un alt candidat, ajuns acolo, n-ar reusi sa atraga precum el mai toate voturile celorlalti candidati care au esuat la primul tur. Primarul general al Capitalei este deci, in mod clar, cea mai mare amenintare pentru actualul presedinte.
Dar are sanse Sorin Oprescu sa ajunga in turul al doilea? Abia aici e greu sa-ti dai seama pe ce au mizat el si oamenii din jurul sau. Pentru ca fructuoasa independenta de care am discutat pina acum este un mare impediment in acest sens. Sa ne amintim ca, in lupta sa pentru Bucuresti, doctorul Oprescu n-a avut, din partea PSD-ului, un contracandidat real, ci doar unul de fatada. Unul caruia i se pregatea un plus de imagine publica, e vorba despre actualul ministru de Externe, Cristian Diaconescu. De asta data insa, va avea de luptat cu un vector de imagine al PSD-ului, cu un Mircea Geoana care, lasind la o parte multe slabiciuni de care a dat dovada de-a lungul vremii, vine totusi in numele grosului electoral al acestui partid.
Jocul politic al lui Sorin Oprescu, pregatit din vreme, este unul dintre cele mai riscante pe care si le-a asumat vreodata vreun politician roman. Si asta deoarece, daca nu va intra in turul al doilea, pentru politicianul Oprescu aventura va echivala un cintec de lebada. Atunci nu se va mai putea apara de reprosurile pentru intentia de parasire a fotoliului de primar general. Atunci nu va mai putea beneficia nici macar de imaginea de iepure scos din joben, de care profita azi. Atunci, nici chiar daca-si va oferi independenta pe tava, Sorin Oprescu nu se va mai constitui intr-o oferta buna pentru nici un partid politic din Romania.
Una peste alta insa, pentru noi, privitorii spectacolului politic, nu e rau: cind ai in fata o miza de totul sau nimic, nu poti decit sa te bucuri. E rost de adrenalina, e rost de interes sporit. Ba chiar e rost si de putina telenovela politica. Nu ca ne-ar fi lipsit pina acum. Dar, daca n-am avea telenovele in politica romaneasca de astazi, ce ne-ar mai ramine?