Prozatorul o intretine cu finete psihologica si o remarcabila arta compozitionala. Avem tot o cronica de familie – un fragment din ea –, in care cronicarul este unul dintre fiii Ionescu (cel mai inteligent si mai ascuns), iar familia…
Familia e compusa dintr-o mama frumoasa si apriga ca o matroana corsicana; un tata placid si obedient, “Presedintele”, zdrobit de ironiile nevestei pe care continua s-o divinizeze; si niste copii ale caror caractere se vor evidentia treptat; si halucinant. Capul familiei si cheia romanului este mama temperamentala si dominatoare, macinata de o boala de nervi care a si facut-o sa accepte mezalianta cu un taran ambitios, ajuns presedinte de tribunal judetean.
Totul se invirteste in jurul ei, la distanta pe care tot ea o fixeaza. Cristian, mezinul frumos si bun, este iubit cu o patima cvasi-incestuoasa. Erasmus, baiatul discret, prea discret, e interpelat si bruscat frecvent, fara menajamente materne. Valentina, care, plecata la scoli, nu apare decit evocata, este stoarsa, cind vine, de noutati si apoi ignorata total de mama iubitoare. Filip, adolescentul genialoid si amoral, e studiat cu o mindra, dar tot rece curiozitate. Iar Sebastian, fire mai unghiulara si fiu mai apropiat sufleteste de ridicolul tata, e de-a dreptul detestat.
Pe acest butoi cu pulbere sta paradisul domestic al Ionestilor, asupra carora frumoasa si pasionala mater isi exercita dulcea ei teroare. Razboiul al doilea mondial ce sta sa inceapa va aduce scinteia declansatoare a dramei si acceleratia evenimentelor din interiorul ei. Cu buna intuitie artistica, Petru Dumitriu implica Istoria mare in cadrul intim al celei private, oricum condamnata, aceasta din urma, la un parcurs similar si un deznodamint inevitabil. Practic, razboiul comprima temporal si scurtcircuiteaza dramatic ceea ce, intr-o atmosfera de belle epoque, s-ar fi acumulat si consumat mai lent.
In prima instanta, macelul mondial este o nesperata sansa, pentru toti fratii, sa-si ia lumea in cap, sa evadeze de linga fusta doamnei Ionescu. Sebastian fuge de-acasa si se inroleaza pe front, Filip pleaca in Italia, pentru a-si face o cariera de pictor, iar Erasmus si Cristian vin sa studieze la Altfurt, in patria filosofiei si a muzicii. Unii pleaca, altii vin, in functie de amplasamentul lor fata de cel ce deruleaza povestea picanta a tuturor.
Inainte de a pleca in lungul sau exil occidental, Petru Dumitriu ofera asadar Romaniei Socialiste un roman de moravuri decadente, impecabil construit si scris, cu profunzimi de mare proza si cu certe valente cinematografice. Cum deja stim, cadoul romancierului a fost refuzat; mai exact, luat si aruncat in pivnitele nefrecventabile ale literaturii noastre postbelice.
Merita sa-l recuperam de acolo.