Filmul pleaca de la trei pagini din romanul Kaputt al lui Curzio Malaparte. Razvan Radulescu si Alexandru Baciu au scris, pe baza acestor trei pagini, o poveste care il are in centru pe Malaparte, ajuns la Iasi in calitate de corespondent al ziarului “Corriere della sera”. Inca de la primele cadre detectezi aerul cosmopolit al filmului, deosebit de ce stii in materie de film istoric autohton (mai ales din epopeea nationala). Se vorbeste in germana, iar Florin Piersic Jr. si Claudiu Bleont pronunta bine limba lui Goethe, cot la cot cu Udo Schenk, singurul actor strain din distributie.
Primul il interpreteaza pe Curzio Malaparte, al doilea pe ofiterul roman Niculescu-Coca, adjunctul comandantului garnizoanei. Primele impresii tot acum apar: Malaparte si ofiterul Freitag (Ugo Schenk) sint civilizati si retinuti in comportament, pe cind romanul e mai extrovertit si mai mitocan. La un moment dat, trenul care ii transporta spre Iasi face o oprire prea lunga la Podul Iloaiei. Cind Niculescu-Coca deschide geamul sa vada care-i treaba, de afara patrunde un miros sinistru. In fata trenului de Iasi se afla o garnitura tacuta de marfar.
Cam aceasta e gama pe care “vibreaza” filmul, ca sa preiau exact termenul folosit de Marcel Iures la conferinta de presa.
Spre inauntru
Tin minte ca cel mai memorabil element al filmului Amen, turnat de Costa-Gavras in Romania, era acea imagine repetitiva a trenurilor de marfa care se intorc goale, cu usile deschise, sugerind doar imaginea lagarelor de concentrare si a victimelor pe care deja le cunoastem din fotografii de epoca sau din alte filme. O abordare a Holocaustului care sa evite imaginea frontala tradeaza azi nu doar detasarea temporala, dar si un demers care depaseste cadrul istoric, investigind mult mai profund, printre placile tectonice ale conditiei umane.
Aceasta discretie (care e si o forma de respect pentru cei morti) acopera intreg filmul care se ocupa, de fapt, de un fapt divers: Malaparte a contactat o alergie si din Bucuresti i s-a spus sa-l caute la Iasi pe doctorul Iosef Gruber. Cind afla ca evreii fusesera suiti in trenuri cu o zi inainte, se straduieste sa-i dea, tenace, de urma. Simtindu-se tot mai rau, italianul se transforma intr-un fel de domn Lazarescu, purtat de colo-colo de birocratia romaneasca si care la un punct ajunge intr-un fel de California Dreamin’, atunci cind seful politiei, colonelul Stavarache (Razvan Vasilescu), se poarta ca seful de gara care tine piept NATO-ului in filmul lui Cristian Nemescu, exudind un patriotism sarat, valabil – dupa cum se vede – pentru toate epocile.
Ce ma deranjeaza in demersul lui Radu Gabrea nu tine de fond, ci de forma, si este faptul ca, insistind prea mult pe badarania si pe lipsa de civilizatie a armatei romane, el nu reuseste sa aiba vituperanta, sa zic, a unui film de Lucian Pintilie. “Rautatea” fata de “conditia de roman” nu sfichiuie, ci pica de multe ori gros. De fapt, cu exceptia interpretarilor lui Florin Piersic Jr., Udo Schenk si, partial, Alexandru Bindea – care interpreteaza, tocmai, niste straini – si cu exceptia si a lui Marcel Iures – care nu are rolul unui membru al armatei romane –, rolurile de romani sint interpretate mai nenuantat si mai strident. Claudiu Bleont, cu o mustacioara de Hitler de Copou (ni se spune inca de la inceput ca Niculescu-Coca e un invirtit si ca si-a aranjat un post in spatele frontului), are momente bune si momente in care caricaturizeaza prea mult. Mi-a placut in schimb foarte mult Florin Piersic Jr., care e in stare sa taca atit de bine, dar si sa acopere cu substanta pauzele. E un foarte bun actor de film, fotogenic si linistit, pacat ca insuficient exploatat. Interpretarile dauneaza si in planul studiului caracteriologic, cel prin care filmul pune sub lupa felul de a fi al romanului etern. Pogromul de la Iasi se pare ca a avut loc dintr-un exces de zel al armatei romane care vroia sa le arate nemtilor ca e un aliat de nadejde. Demersul pe care il propune Radu Gabrea nu putea sa nu caute motivele acestui cumplit eveniment in felul de a fi al romanului.
Daca pentru scenaristi – a declarat-o Razvan Radulescu – filmul se refera la conditia artistului, a carui cecitate il impiedica sa perceapa oroarea in chiar momentul petrecerii ei, neputind vedea dincolo de propriul ego, Calatoria lui Gruber e in egala masura un film despre cecitatea omului in fata istoriei frontale. Farmecul lui sta in faptul ca iti da impresia ca te poarta in permanenta in paralel cu adevarata istorie, in timp ce el nu face decit sa te conduca in miezul ei. Daca toata lumea ar fi vorbit mai soptit si n-ar fi turat uneori, impresia ca asisti la un fapt cotidian neinclus in istorie – si de aici impactul – ar fi fost, cred, mult mai puternica. Ea este si asa puternica, iar valoarea filmului nu sta doar in curajul autorilor sai, ci mai ales in inteligenta de a gasi un graunte care reflecta istoria pe toate laturile lui.