Dar cum se produc astfel de personalitati cu care sa ne mindrim ulterior si de care e evident ca avem mare nevoie pentru mentinerea prestigiului nostru national? La prima vedere, s-ar spune ca nu exista metode pentru asa ceva. Si totusi statul nostru incearca de decenii diverse feluri de creare a romanilor cu care sa ne mindrim, iar metoda incercata in ultimele decenii are, cred eu, unele sanse de reusita.
Asadar, cum se produc la noi marii romani? Sa zicem ca o facultate oarecare, de stiinte sau de arte, produce un absolvent de exceptie, recunoscut ca atare. Primul lucru care se face este sa i se refuze accesul la un post in invatamintul universitar. Locurile vor fi ocupate, evident, de mediocri patentati, cu care nu avem nici o sansa sa ne mindrim vreodata, dar care trebuie sa traiasca si ei. De obicei – chiar daca pur accidental – parintii, unchii sau nasii lor au grija sa le ofere acel post rivnit de viitorul roman exceptional, impuscind astfel doi iepuri dintr-o lovitura: asigura viitorul unui domn Goe cu patalama si il impiedica pe absolventul de elita sa se plafoneze intr-un sistem de doua parale, care produce virfuri doar in mod exceptional si accidental.
Insa atita nu e suficient. Tinarul talentat se poate refugia in cercetare, unde s-ar plafona si mai rau. Din acest motiv, domeniul cercetarii e finantat mizerabil, iar cercetatorii din Romania sint considerati un fel de a cincea roata la caruta (caci, din punct de vedere tehnologic, Romania chiar e o caruta). Asa e si normal sa fie. Prin urmare, geniile, oamenii talentati, personalitatile de exceptie nu se pot bloca aici. Se vor zbate sa gaseasca o bursa, un doctorat sau un post in strainatate, unde – daca sint cu adevarat buni – isi vor manifesta pe deplin forta creatoare. E drept, tarile care ii primesc ramin cu beneficiul adus de inteligenta si creativitatea romanului silit sa plece din tara, dar nimeni nu ne poate lua privilegiul de a ne lauda cu romanitatea lui. E ceva, nu?
S-ar putea obiecta ca asta nu e o strategie, ci un nefericit accident istoric. Eu zic ca e. Am citit acum citva timp in “Evenimentul zilei” un interviu cu un roman de la Princeton pe nume Theodor Brasoveanu, care povestea despre o intilnire avuta mai demult cu Miron Mitrea. Domnul Mitrea venise sa-i intilneasca pe olimpicii de la Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu”, iar cind liceenii au intrebat ce sustinere ofera statul pentru olimpicii care opteaza pentru o cariera in tara, domnul Mitrea – zice Th. Brasoveanu – le-a oferit o bataie pe umar si o replica de genul “Norocul si-l mai face si omul cu mina lui, in ziua de azi trebuie sa fii descurcaret”.
Asa se face ca acum Theodor Brasoveanu si alti olimpici ca el sint in Statele Unite. Cu unii dintre ei o sa ne mindrim. Iar Romania ramine cu descurcaretii, pe care oricum nu ni-i lua nimeni. Cine naiba s-ar mindri cu descurcaretii domnului Mitrea?