In musuroiul de duminica scormonea acum cu ciocul o privighetoare. Apoi, pe alei, urias pasaroi in blugi si bascheti pe urma ciocirliilor derutate, a mierlelor (cit de aproape te lasa sa te apropii, cum iti tolereaza prezenta, cum nu te mai simti un intrus), a unei perechi de rate salbatice coborite cu indrazneala dinspre Dumbrava, pe Trinkbach. Si cu ochii dupa frunze si, surpriza, un fluture Admirable Red de-al lui Nabokov filfiind incet, asezat pe o creanga, ca in ritmul respiratiei, parca reincarnarea a doua rinduri din cartea terminata… Pentru nimic in lume n-as renunta la libertatile mele de azi. Pasaroi, pasaroi, fericit in musuroi, cu pana de catifea, iesi afara dumneata!
Emil Brumaru: As indrazni sa propun o impartire a singuratatii pe perioade de virsta! Mi-aduc aminte de singuratatea de pe la 13, 14, 15 ani, cind imi petreceam vacantele de vara la rudele mamei din Curtea de Arges. Citeam in nestire. Asa am inghitit o biblioteca intreaga de romane englezesti (evident, traduse) aflate la nenea Mitica, sotul uneia dintre surorile mamei, tanti Vera. Dimineata citeam in pat, apoi ma duceam la plaja si pina pe la 2-3 dupa masa continuam cartea, ascuns pe o insulita a riului Arges care pe atunci nu avea barajul construit mai tirziu. Nu ma deranja nimeni. Pe urma, gazduit de un frate al mamei, tot in Curtea de Arges, nenea Fima, infulecam volumele descoperite la o doctorita dentista, unde imi tratam dantura cam proasta. Doctorita avusese imprudenta sa-mi arate biblioteca si nu a mai putut scapa de mine pina nu mi-a imprumutat cartile, una cite una, cu oarecare ingrijorare ca i le-as pierde… A treia sursa, si cea mai picanta, a fost Vica, prietena varului meu mai mare cu cinci ani, student deja la Iasi. Dinsul m-a trimis la Vica acasa (el ramasese in Iasi din cauza unor restante) cu un biletel in care se adeverea ca-s varul lui mai mic… etc. Vica m-a primit voioasa. Era voinica, bruneta, se ducea des la cinema cu un ofiter, rugindu-ma sa nu-i spun lui Pilu… Santajist, am pus-o sa-mi procure romane, in schimbul pastrarii secretului asupra inconsecventei, ma rog, a duplicitatii ei amoroase… Vica aduna de peste tot tomuri uriase pe care eu le devoram, intins la umbra intr-un cerdac spatios… Uneori imi luam un covoras si ma duceam la manastire, unde descoperisem o gradina cu iarba inalta, probabil un fost domeniu regal…
V.D.N.: Arges… In Arges nu m-am mai intors. In urma am lasat un oras frumos, al copilariei si-al adolescentei, dar care stiu ca nu mai exista. Din goana masinii, i-am vazut acum citiva ani bulevardele intesate de panouri publicitare filfiind ca niste pasari de plastic vulgar colorate. Coasta cindva inverzita, napadita acum de vile hidoase. Fatadele cu rinjete indecente. Nu pot merge sa consemnez decesul locurilor dragi. In fata, aici, am un oras frumos, primitor al unui prezent cam golas. Ma ajuta la scris, ma seaca pe dinauntru. Singura istorie personala cu care il incarc mi-o tes la minut, din “amintiri” ale prezentului, confectionate de pe o clipa pe alta, toate din noul mileniu. Intre ele ar fi Bucurestiul, Bucurestiul mereu drag. Singuratatea nu e cind esti singur, singuratatea e cind ti-e dor.
(va urma)