Am mai avut ocazia sa va scriu despre violonista nascuta in Polonia, la Chelm, in 1928 si a carei cariera a demarat foarte timpuriu, in 1935, cind concura si cistiga un premiu de interpretare la primul Concurs International Wieniawski, de la Varsovia. La Londra, in 1936, la Queen’s Hall, dadea apoi primul recital cu un program mai mult decit pretentios, Concertul in la de Mozart, Chaconna de Bach, Poemul lui Chausson si piese de Debussy, Dvorak, Wieniawski si Sarasate. Un eminent profesor isi amintea ulterior “siguranta enorma” cu care Ida Haendel cintase, nu numai ca tehnica a viorii, dar si “emotional si muzical”. Expresia talentului nativ i-a fost consolidata in anii ‘30 de scoala severa a profesorului Carl Flesch si apoi de lectiile, concentrate pe interpretarea lui Bach, primite de la George Enescu, in fata caruia cintase celebra Chaconne. O piesa, povestea Ida Haendel peste ani, pe care i-a fost dat sa o inteleaga cu adevarat doar tirziu, dupa ce Enescu ii relevase adesea “durerea si lacrimile din muzica…”.
La virsta ei acum venerabila, Ida Haendel a demonstrat in recitalul sustinut la Plzen o incredibila tinerete si o capacitate de control uimitoare a Stradivarius-ului ei. Acompaniata la pian de un tinar talent pe care il patroneaza, Misha Dacic, Ida Haendel a transmis vadit publicului esenta muzicii lui Enescu, stirnind pur si simplu ovatii si urale. Cu Enescu, concertul se incheia oficial, dar parca abia incepea fiindca violonista, incalzita si vadit multumita de succes, a raspuns pentru o alta jumatate de ora chemarilor de a bisa. Balshem de Bloch, un Dans rus din Piesele op. 40 de Ceaikovski au entuziasmat si ele, iar seria s-a incheiat cu o miscare din prima sonata de vioara solo de Bach.
Pentru cine nu stie, Ida Haendel a fost, pe parcursul indelungatei ei cariere, o promotoare constanta a muzicii enesciene, Sonata a 3-a in caracter popular, in mod special, figurind in multe din concertele ei si pe disc. Cine vrea sa o asculte are la dispozitie CD-urile aparute in anul 2000, unul la casa canadiana Doremi, acompaniata de Ronald Turini (inregistrarea unui concert live de la Toronto), celalalt sub eticheta Decca, acompaniata de Vladimir Ashkenazy.
Speranta de a face un interviu cu Ida Haendel nu s-a materializat, spulberata de cei in jur de o suta de admiratori ce dadeau buzna pentru a sta de vorba cu ea si a lua autografe. Am putut vorbi doar citeva scurte minute, timp in care si-a declarat atasamentul fata de prietenii ei romani: “Daca vorbesti de genii romanesti acestea au fost cele doua: Enescu si Celibidache. Pe Sergiu Celibidache l-am intilnit in 1950, in Mexic, si a fost un moment care mi-a schimbat viata. Fiindca nu realizasem niciodata ca muzica poate atinge asemenea culmi din toate punctele de vedere. Vreau sa spun ca el imbratisa muzica in conformitate cu literatura, cu poezia, cu umanitate, cu viata; era o adevarata fiinta umana ce includea totul”.
Nu a fost nevoie sa o indemn sa-mi vorbeasca si de alti romani: “Stiu, desigur, ca a existat si Lipatti, pe care l-am intilnit, dar nu am fost in relatii atit de apropiate; a fost Clara Haskil, si ea fantastica, dar legatura mea reala a fost cu primii doi amintiti. A mai existat un alt dirijor extrem de bun, Constantin Silvestri, cu care am cintat foarte mult. Inregistrarile cu el sint probabil live, dar nu le-am descoperit niciodata. Iar el mi-a fost un foarte bun prieten si un om minunat. Il iubesc pe Silvestri. Vezi ce a insemnat Romania? Romania a avut un mare impact asupra mea, din toate punctele de vedere”.