1. Strabat jumatate de oras ca sa ajung la Mall Vitan, locul unde vedem de regula filmele, deci spiritul critic mi se ascute din mers, cu fiecare statie de metrou (si cu numarul de minute cit astept in statie).
2. Pe un ecran mare, greselile se vad si mai mari.
3. La televizor daca nu-ti place filmul, schimbi canalul. La cinema te conduci dupa regula “Am platit, mincam”.
4. Nu, nu platim pentru vizionarile de presa, dar e enervant sa alergi la un film si sa constati ca e prost, dar sa stai pina la sfirsit ca sa simti ca a meritat efortul si ca sa poti scrie.
5. In fine, mai e un lucru, dar nu-l pot defini. Tind sa fiu mai ingaduitoare cu filmele de la televizor si mai rea cu cele de la cinema. Pur si simplu, fara vreun motiv de la 1 la 4.
Oricum, Baiatu’ mamei mi s-a parut extrem de tonic. Poate pentru ca afara ploua si batea vintul? Jon Heder, fiul lui Diane Keaton din film, e mizantropul perfect. Nu prea am vazut actori care sa fie simpatici si enervanti in timp ce-si dau ochii peste cap a scirba. Si sa poata face asta o ora si jumatate fara sa te plictiseasca. Personajul lui Heder are 29 de ani si refuza sa se maturizeze, iar cind mama lui cunoaste un barbat foarte bine (Jeff Daniels), desi tine conferinte (cu diapozitive sugestive!) despre cum a invins cancerul de colon, panica i se dezlantuie in cele mai mirlanesti forme. Jeffrey e mirlanul perfect, care crede ca totul i se cuvine si caruia ai pofta sa-i tragi palme cu sete, dar motivul pentru care nu o faci e ca detectezi in spatele nesimtirii o sensibilitate ranita. Ce curios sa aflu ca acest comic extraordinar e in viata de toate zilele mormon si ca a facut chiar doi ani de misionarism in Japonia!
Am revazut Baiatu’ mamei a doua zi dupa Inadaptatii lui John Huston. Arc peste timp, ca sa zic asa. In filmul lui Huston din 1961, Eli Wallach era un barbat verde care pilota avioane si o curta pe Marilyn Monroe. In 2007 e un batrinel intrat la apa, fragil, dar parca mai plin de nuante si mai uman. Un fel de Jiminy Cricket care la 93 de ani inca face filme! Hotarit, cei care au azi de la 70 de ani in sus (actori sau nu) sint ultimele generatii sanatoase din toate punctele de vedere. Ei vor lasa locul unor bolnaviciosi palizi care abia ne vom impletici pina la 60 de ani.