Comunismul ruminat
Am citit pe Internet un text ce pare a fi scris de un tinar, cel putin dupa numele site-ului pe care apare: www.amdoar18ani. ro. Desi, din text, intelegem ca-i un tinar ceva mai in virsta. Nu i-as fi dat mare importanta, in fond e doar o parere ceruta de administratorii site-ului, daca nu as fi observat, in diverse discutii pe care le-am avut, ca opinii asemanatoare au foarte multi dintre cei care se-nvirt in jurul virstei de 20.
Pe scurt, daca ati intrat pe link ati vazut deja, e vorba de-o perspectiva destul de roza asupra comunismului romanesc, care-i pare autorului plin de chestii pozitive in contrapondere cu ceea ce se-ntimpla acum. Le stim, fac parte si din discursurile multor nostalgici: aveam servicii/acum n-avem; n-aveam “prea multa” mincare, dar oamenii mizau pe descurcareala si mesele erau tot pline/acum n-avem bani pentru a cumpara mincarea “plina de E-uri”; aveam cozi/avem si-acum in supermarketuri, la banci; aveam salarii decente/acum n-avem. Etc.
O sa spun simplu ce cred: perspectiva asta e a dobitocului perfect. A dobitocului in sensul de animal. Nu vreau sa conving pe nimeni, nu asta-mi propun. Insa cind aud vorbindu-se despre comunism in termenii astia, fie in discursurile unor “proletari” din acele vremuri, care si-au acceptat conditia de dragul unei mediocritati sigure, fie in discursuri imberbe ale unora care n-au prins perioada decit din articolase expuse de diverse gazete rosii-verzulii, n-am cum sa nu ma enervez.
Spuneam ca-i perspectiva dobitocului deci. De-asta: pentru ca dobitocului, ma refer la cel domestic, ii ajunge sa aiba un stapin de care sa depinda intr-ale mincarii, chiar daca sta intr-un tarc (cocina, staul etc.) strict limitat. Pentru ca dobitocul reduce totul la ceea ce pare siguranta imediata – n-are nevoie de libertate de “exprimare”, n-are nevoie de nici un soi de libertate, el doar accepta ce i se da. Pentru ca dobitocul uita repede ca a fost lovit cu biciul sau cu parul atunci cind i se toarna niste laturi in troaca. Pentru ca dobitocul e educat prin intermediul fricii si traieste in functie de fricile care-l conditioneaza. Pentru ca dobitocului nu-i pasa cind “colegii” de tarc (staul, cocina etc.) sint sacrificati. Pentru ca…
Ma revolta, ma enerveaza, ziceam, asemenea pareri. Pentru ca mi se par degradante chiar pentru cei ce le emit. Ele nu pot sa apartina decit unor oameni care aspira la sublima mediocritate. La linistea aceea de crepuscul, in care pot sa se piarda linistiti printre mii de alte umbre. Daca asta e umanitate, in opiniile unora, atunci ma bucur sa stiu ca nu ma regasesc deloc in ea.
In rest, stiu, multi ar putea veni cu teorii ale conspiratiilor, cu “decadenta” prezentului, cu “incultura generalizata”, cu venalitatea actuala s.a.m.d. Eu prefer sa trec peste toate astea pentru simpla sansa de a putea sa scriu despre ele. Chiar daca prin scris nu le rezolv. Imi rezolv insa acea nevoie de a-mi confirma, macar prin libertatea proprie, ca sint om, nu dobitoc.
Nobelul Hertei Muller
Ma bucur foarte pentru Nobelul luat de Herta Muller. Faptul ca Romania ii este asociata poate insemna ceva si pentru alti scriitori romani. Faptul ca Herta Muller, apoi, cunoaste literatura noastra contemporana si recomanda scriitori romani poate insemna si mai mult.
Pe de alta parte, vad ca deja au inceput “institutiile mass-media” sa titreze: “Nobel pentru Romania!” , “Scriitoare romana laureata cu Nobel! “ etc. Inteleg bucuria, dar ar fi bine ca entuziasmul sa fie corectat si de informatiile reci de pe site-ul oficial. Herta Muller reprezinta Germania, tara care a si propus-o in repetate rinduri la Nobel si in care a cistigat numeroase & prestigioase premii literare.
Povestea romaneasca a Hertei Muller e mult mai trista. Tine de comunism si de felul in care au stiut ei, cei care ne reprezentau pe-atunci, fie ca am vrut au ba, sa dea un sut tuturor celor ce le stateau in git. Stiu deja, vor aparea multe comentarii & citate din declaratii ale scriitoarei deloc favorabile Romaniei. Chiar nefavorabile Romaniei de azi. Mi-ar placea insa ca aia care se vor revolta sa stie si motivele pentru care Herta Muller avea/are parerile astea despre tara ei de origine.
Oricum, dincolo de toate astea, e un moment in care, fie si prin “alianta”, cred c-ar trebui sa ne simtim bine. O mai scriu o data: eu unul ma bucur foarte mult.