Eu ma simteam perfect, si asta nu datorita lichidului convingator, de culoare castanie, ce-mi fulgerase creierul deodata cu “versul” Rammstein, utilizat ca refren in piesa Rammlied. Le-am facut vecinilor pe plac si-am redus volumul amplifului la 25%, suficient sa receptez ce venea de pe CD.
Asta a fost marti.
Miercuri, m-am interesat daca vecinii sint acasa. Nu erau. Dar nici eu n-am putut tine volumul peste 40%! Ascultam Waidmanns Heil, piesa a treia, cu sonoritatea inspirata parca de folclorul afro-asiatic, in care zgomotele ca de cutite frecate unul de altul au senzualitatea unei partide sado-maso. Ridicind privirea spre tavan, deodata cu paharul, am observat ca o fotografie-tablou atirna intr-un cirlig partial iesit din lemnul ramei. M-am saltat la timp ca sa desprind obiectul din cui si sa-l studiez. Cum si cind izbutise holsurubul sa se desfileteze, ramine un mister! Probabil fusese stricat din fabrica, arata ca ros de rugina, chiar fara crusta specifica bolii metalelor. L-am inlocuit cu altul intreg, nichelat, am pus tabloul la loc si-am reluat piesa 6, Fruhling in Paris. Melanjul de poezie, locuri comune si amintiri de ne-regretat era cit pe-aci sa-mi provoace doza de ironie cu care intimpin manifestarile de sentimentalism lesios. Fisa despre ce-i cu piesa mi-a picat la timp, deodata cu suportul de sticla al unei asa-zise “opere de arta populara”, un fel de patrulater indoit in semicerc, in care se pune o poza. Asezat fiind pe-un dulap, alaturi de boxa centrala a sistemului 5.1, mi s-a parut un fenomen firesc sa cada. Bine ca nu s-a spart!, am gindit, si-am putut apoi sa ma concentrez asupra piesei 7, Wiener Blut. Startul, ca trimitere la opereta binecunoscuta, este… Cum sa scriu, sa nu comit gratuitati desuete? Din dilema asta m-a salvat nu Marius Chivu cu vreun transfer rockish, ci – din nou! – interventia in forta a trupelor de vecini scandalizati de…
Dar asta era joi, cind, pe caldura de toamna indiana, deschisesem larg fereastra sa respir dulcea atmosfera, sorbind lent din vinul tulbure, proaspat oprit din fierbere. Uitasem ca vecinii stiu atita engleza cita germana stiu eu, asa ca intelegeau esentialul versurilor piesei 8, Pussy. Sau vazusera videoclipul deocheat? Dar unde? Ei, unde! Internet au toti, de Youtube a aflat si lelea Dida Zbenghii, ai carei copii sint de citiva ani in Spania, la munca! Sa ma mir? Poate doar de ipocrizia cu care unii condamna manifestarile amorului, atit cele psihice, cit si cele fizice…
Caci despre asta e vorba, in definitiv. De cind crestinismul a proclamat ca actul originar este asa-si-pe-dincolo, se vor gasi mereu indivizi gata sa blameze necesitatea fiintei umane de a fi impreun(at)a cu alta fiinta umana. Si se vor gasi alti indivizi care sa faca bani din chestia asta, mizind pe ceea ce Flaubert, parca, definea drept “socarea burghezului”. A se studia, intru aprofundarea ideii, booklet-ul cu fotografiile lui Eugenio Recuenco. Provocarea senzuala, de-o violenta a la fin du siecle, trebuie vazuta, nu descrisa.