Si eu? Ce faceam in ziua aia? Veti vedea, sau, mai bine zis, nu veti vedea: in doua sute sau intr-o mie de ani se va naste o noua stiinta care va stabili relatii intre indivizi apartinind aceleiasi epoci si se va descoperi atunci ca ce i s-a intimplat lui X. nu e lipsit de legatura cu ce i s-a intimplat in aceeasi clipa lui Y… Iar aceasta sincronizare a existentelor ne va deschide noi perspective…”. Cu parere de rau ca n-am sa traiesc destul cit sa prind aparitia stiintei existentelor simultane, ma consolez cu sincronizarea insemnarilor de jurnal. 1958 n-are mai mult de 20 de pagini in editia Gallimard a Caietelor lui Cioran. E anul in care Cioran se desparte de poezie, dupa care declara ca “De luni intregi, imi traiesc toate momentele de angoasa in compania lui Emily Dickinson”. E anul unor fraze ca: “Am introdus suspinul in economia intelectului”, “Ca sa scrii, ai nevoie de un minim interes fata de lucruri; si mai trebuie sa crezi ca ele pot fi insfacate sau macar atinse in treacat de cuvinte; – eu nu mai am nici acest interes, nici aceasta credinta”, “Sint perfect capabil sa-mi imaginez disperarea unei hiene”, “Paris: insecte comprimate intr-o cutie. A fi o insecta celebra. Orice glorie e ridicola; cel care si-o doreste trebuie intr-adevar sa aiba gustul decaderii”.
Una din insectele pariziene, in virsta de numai 26 de ani, pe numele ei Francois Truffaut, ii trimite scrisori lui Marcel Moussy (care avea sa-i devina colaborator la primele sale lungmetraje). Cea dintr-o marti a lui iulie 1958 are un P.S. rasunator: “In principiu, titlul definitiv ar fi: Les Quatre Cent Coups”, alta propune ca cei doi sa se tutuiasca “imediat ce veti fi terminat dialogurile, ca sa ne fie mai usor sa ne luam la harta”, iar alta descrie o serata petrecuta miercuri, 24 septembrie 1958, in compania unor literati: “a fost siret, prefacut, ipocrit, baroc si mortal; o ambianta cu mult mai descreierata decit in mediul cinema-ului, unde lumea se preface mai putin”. Si dvs.? Dvs. ce faceati in 1958?