Invitat sa spuna ceva despre muzicianul cu care cintase citeva concerte si inregistrase chiar doua discuri, Iggy Pop balmajeste semnificativ: “Ivan... tipu-ala cu nume rusesc...”. Tot asa gindisem si eu citind componenta trupei lui Patti Smith. Insa, stiind de unde rasarise gruparea respectiva si pe unde facuse furori (clubul CBGB, New York, unde nimeni nu intelegea ce se vorbeste, dar toata lumea vroia sa cinte in anii ‘75-’78), banuiam ca originile cehului sint evreiesti, ca ale majoritatii muzicienilor de avangarda rock. Nu cunosteam atunci alte amanunte.
Si, fiindca muzica lui Patti Smith, ca si a celor de la Velvet Underground sau Television, sau Fugs, ca sa nu mai vorbesc de-a lui Tom Waits ori mai stiu eu cui, nu e dintr-acelea ce doar iti gidila urechile intr-un mod placut, ci te provoaca sa gindesti, am lasat-o sa-mi treaca pe linga, pina s-o ascult atent si temeinic.
Cariera lui Ivan Kral putea fi una de mare succes, daca omul alegea potecile usoare ale showbizului. Este facut pentru muzica, cinta la chitara, bas ori claviaturi cu aceeasi usurinta. A scris multe partituri pentru diversele companii prin care a trecut. Viata i-a oferit toate ingredientele implinirii personale. Nascut la Praga, tatal lui a fost un oficial al regimului comunist. A avut curajul sa se pronunte impotriva invaziei rusesti din Cehoslovacia, 1968, chiar in aula Natiunilor Unite. Obligat sa se exileze dupa aceasta manifestare de curaj, n-a asigurat familiei sale o existenta tocmai usoara, ca emigranti. Lui Ivan i-a stopat cresterea, dar nu i-a deturnat-o. Chitaristul era component al trupei Saze, care cinta rock’n’roll cu mult succes in Praga anilor ‘65-’66. Ca destule “group”-uri din blocul estic, si cehii excelau in (p)reluari ale hiturilor Beatles ori ale altor trupe la moda. Insa erau “la sute de ani in urma celor originale”! Astfel ii judeca niste “esteti”, in fapt responsabili culturali comunisti care calatorisera in Germania de Vest si-i vazusera live pe Rolling Stones. Beti fiind, politrucii participau si la concertele Saze, rizind de “performantele” acesteia, cum povesteste Ivan Kral prin 1994, intr-un memorabil documentar numit Dancing Barefoot, editat de televiziunea ceha. Amanuntul spune enorm despre atmosfera ce-a precedat 1968 in Cehoslovacia. Ar merita oare sa comparam cu ce se intimpla in Romania acelor ani?
Exilul a insemnat doar aminarea destinului pentru Ivan Kral. Paradoxal, in loc sa-i reteze elanul muzical si sa-l oblige la un traseu dedicat pasiunii sale, care a fost mereu filmul, traiul la New York il duce fix in epicentrul scenei artistice underground, acolo unde isi cautau drum personal trupe ca Talking Heads, Television, Blondie, Ramones ori Patti Smith. Dupa opt luni alaturi de cei care au vindut primul disc doar pentru ca avea pe coperta figura lui Debbie Harry, Ivan Kral este cooptat de Patti Smith. Rockerita poeta isi cinta versurile intr-un fel care mai mult alunga publicul decit il atragea. Simpatia si relatia creativa dintre membrii trupei vor produce patru albume de referinta in istoria rockului. Dar si un moment de atitudine civica, a carei inregistrare ar trebui sa figureze ca material de studiu in orice scoala.
Era in 1978, dupa ce Miscarea pentru drepturi cetatenesti – Carta 77 fusese decimata. Intre cei inchisi se gaseau si membrii trupei de punk-rock Plastic People. Pentru apararea lor au facut front comun in Vest artisti din toate domeniile, de la Leonard Bernstein la rockeri obscuri pe care nici o istorie nu-i pomeneste. In prim-plan televizual, Patti Smith si Ivan Kral sustin o conferinta de presa devenita spectacol de atitudine, curaj si optiune politica fara ambiguitati.
Ce “artist” rock scapat din Romania comunista a procedat la fel?