Ai Pod, ai parte
Cu urechile infundate in doua casti albe al caror fir se vede exact cit trebuie pina cind se cufunda in haine, elevi, punkeri, manageri, studente, neveste tinere, brokeri se plimba rupti de orice realitate care nu pulseaza in ritmul muzicii lor. Prin Paris, prin New York, prin Tokyo, ba mai nou si prin Bucuresti, iPodul reclama un semi-monopol asupra urechilor omenirii si ne schimba, cu fiecare Play pe care il apasam, modul de a asculta muzica.
Cam asa s-a laudat compania Apple, la aniversarea a cinci ani de la aparitia primului iPod. Desi capetele mai marilor experti in tehnologie s-au cam incruntat pe 23 octombrie 2001, cind lansarea dispozitivului a fost intimpinata cu un „mult zgomot pentru nimic”, probabil ca in istorie aceasta zi va fi amintita ca sfirsitul erei in care purtam dupa noi borseta cu cele 20 de CD-uri preferate sau al playerelor MP3 de pe care ascultam la nesfirsit cele doua sau trei albume indragite.
Deodata, oricine putea sa-si transfere toata muzica de pe calculator pe iPodul de buzunar. Desi sistemul de navigare se limita la o rotita sensibila la atingere si 5 butoane, melodia preferata putea fi gasita cu cea mai mare usurinta – se pare ca insusi boss-ul Steve Jobs insistase ca dispozitivul sa-i permita sa poata gasi piesa pe care o cauta din doar trei miscari. Mai departe, iPodul avea capacitatea sa-si surprinda proprietarul chiar prin modul de ascultare a melodiilor: putea sa aleaga doar melodiile dorite sau, dimpotriva, putea sa aleaga melodiile aproape uitate; se poate asculta muzica la pura intimplare sau in modul clasic – ordonate dupa album, artist, anul de lansare sau in functie de genul muzical.
Unora le place jazzul
Dar altora nu. Si, in general, oamenilor nu le place sa fie obligati sa asculte ceea ce nu le place, mai ales in cazul in care erau nevoiti sa cumpere un album intreg pentru a asculta doar cele doua melodii preferate – si aici, compania Apple si-a impus cea de-a doua inovatie. La scurt timp, s-a lansat site-ul iTunes, de pe care se pot copia melodii individuale de pe orice album, pentru doar 99 de centi. Chiar daca deocamdata vinzarile online reprezinta o proportie de doar 6% din vinzarile totale de muzica, artistii deja se gindesc sa-si schimbe strategiile de marketing, promovind mai degraba melodii individuale decit albume intregi.
Si tocmai pentru ca piesele de pe iPod sint atit de intim legate de preferintele noastre (nu mai ai scuza „vai, de fapt eu nu ascult melodia asta, era pe album”), fenomenul a dus la aparitia unei noi forme de snobism muzical, denumita de americani „playlist-ism”, care se manifesta prin a lua in ris colectia de romante, boybanduri sau muzica Zen de pe iPodul celuilalt. De aici, psihologii au trebuit sa se confrunte cu un nou gen de afectiune, anxietatea de playlist, adica teama ca ceilalti te vor judeca pe baza gusturilor muzicale. Efectul aflat la polul opus este organizarea iPetrecerilor, din ce in ce mai populare, evenimente la care fiecare are la dispozitie fix 7 minute sa-si conecteze iPodul si sa-si etaleze gusturile muzicale. Ca un fel de a te face de ris fara a cinta karaoke.
Pina la sfirsitul anului, compania Apple prognozeaza ca va atinge cifra de 100 de milioane de dispozitive vindute, devenind o amenintare pentru recordul detinut de walkmanul Sony. Insa o afacere la fel de mare este inventarea a tot felul de accesorii, de la blugii Levis cu dispozitiv de control al iPodului incorporat, pina la manusile de iarna care permit operarea aparatului la temperaturi scazute, portofelul special de piele si suportul de hirtie igienica la ale carui boxe se pot asculta melodiile de pe iPod chiar si in cele mai discrete momente. Cum spuneam, iPodul a intrat in viata noastra intima, sper ca la a zecea aniversare sa am bani sa-mi cumpar unul.