Dar azi televizorul mi-a zis asa: Restaurantul danez Noma, condus de tinarul maestru bucatar Rene Redzepi, a fost desemnat cel mai bun de pe planeta, devansind El Bulli al spaniolului Ferran Adria, invingatorul precedentelor patru editii, potrivit topului pe 2010 realizat de “Restaurant Magazine”. Mai mult, in primele zece locuri nu se gaseste nici un restaurant francez. Hmmm, bun, dar romanesc, nimic?
Ma bag repede pe net, sa vad ce naiba se gateste la danezi. Oare foca? Urs polar? Nu, scria ca fac american, italian si sushi. Si ca au wi-fi. Pe loc mi s-a parut cusuta cu ata alba. Ce nevoie am de wi-fi, cind vin sa maninc? Da-mi, frate, sa bag la mat, ca ma asteapta sefu’ sa termin proiectul, sari si tu cu o tava de piine, sa topesc trei felii pe uscat pina vine ciorba. Adica de ce sa cistige niste danezi acest premiu? Restaurantele noastre de pe litoral or fi mai prejos?
Cica au cel mai stilat personal de servire, te saluta si-ti iau haina. Pai, la noi e altfel? Doar ca danezii ti-o dau si inapoi. Ospatari imbracati la patru ace, costume spalate si calcate zilnic, cui ii trebuie? Sa puta a aftershave toata bodega? Eu vreau un ospatar din ala burtos si plictisit, dar macar sa fie sincer. Da, dom’le, imi urasc munca, da’ tre’ sa lucrez ca am rate. Nuuuu, la ei e cu vai ce fericiti sintem ca ne-ati ales. Iar apropo de mirosuri, ospatarul trebuie sa puta a haleala, sa fie el insusi un meniu ambulant, iar omul sa-si dea seama si cu ochii inchisi daca ciorba e proaspata sau daca muschiul de porc are piper. Baiete, e buna ciorba? Da, sefu’, ia mirositi mineca la baiatu’.
Macar la noi, daca maninci la restaurant, sint destui care au grija ca tu sa te simti privilegiat social, ca esti cineva, esti un mare om. La asta contribuie puradeii care intra invariabil peste tine si te roaga de un leu. Sa nu ma vorbim de surdomutul cu gume, pixuri si brelocuri cu soc electric. Nota, va rog.