O sa incerc totusi o detasare de moment, pentru a ma opri, pret de un articol, asupra P.N.L.-ului. Un partid care, pentru o parte inca importanta de populatie, ar ramine o alternativa. Si mai ales un partid care, conform doctrinei, intr-o asemenea criza, ar fi cel mai potrivit sa ajute la depasirea momentului. Pentru ca, teoretic, o tara aflata in pragul falimentului are nevoie de politici liberale, iar politicile liberale sint aplicate cel mai bine de catre un partid liberal, si nu de unul confuz doctrinar, lipsit de constringerile propriei ideologii venite atit din interior, cit si din exterior, de la electoratul propriu.
Ce face deci, in aceasta perioada, singurul partid romanesc care se revendica pur liberal? Face, prin vocea presedintelui sau, Crin Antonescu, politica de stinga. Mai corect spus, politica populista. Se asociaza P.S.D.-ului, vituperind impotriva masurilor anuntate de Traian Basescu, dar totodata plingind, complet neveridic, pe umerii pensionarilor, ai somerilor, ai angajatilor la stat, ai tuturor celor afectati direct de aceste masuri.
Daca in perioada Tariceanu P.N.L. a fost obligat de context sa se asocieze P.S.D.-ului, luind in urma santajului politic unele masuri de stinga, era de asteptat ca, revenit in opozitie, partidul sa-si clarifice doctrina si, in mod firesc, comportamentul public. Crin Antonescu insa nu iese defel din zona populista, nu pare a avea nici un puseu liberal autentic. Tragind dupa sine in acest traseu sinucigas o intreaga traditie liberala, Crin Antonescu se manifesta ca un revolutionar socialist, un Che Guevara la mina a saptea, caci la mina a sasea n-are loc de Victor Ponta, dezamagind, pas cu pas, electoratul forte al P.N.L.-ului. Cu o inconstienta crasa. Domnia sa traieste cu iluzia votului pensionarilor din 2014, domnia sa respira pentru un visat 50% plus unu care sa-l aduca pe viitor in locul ocupat acum de Traian Basescu. Iar pentru asta a imbratisat ipocrizia populista, punind sub semnul intrebarii intentiile unui intreg partid.
Si mai straniu e ca liderul liberal pare a nu avea pe linga el consilieri care sa-l traga de mineca pentru a-i arata ce se intimpla un pic mai la stinga. Acolo, un partid care a ocupat deja palierul socialist profita din plin de criza accentuata in care ne aflam, comportindu-se exact asa cum i-o cere situatia. Cind Victor Ponta compatimeste alaturi de amaritii regimului Basescu, e credibil. Nu pentru ca Victor Ponta ar fi ditamai politicianul. Nu pentru ca ar avea consilieri luminati. Ci pentru ca in gura lui, reprezentantul cel mai important al unui partid socialist, cuvintul “pensie”, ca sa luam doar acest exemplu, suna bine. Si-atunci, pus in contextul actual, suna totodata si a opozitie. Chiar daca e vorba de demagogie. El, alaturi de alti lideri pesedisti, trebuie sa faca ceea ce face. Opozitia lui si a insotitorilor lui e credibila. Solutiile sociale oferite de el si de insotitorii lui chiar par de luat in seama, desi, luate la bani marunti, nu sint deloc potrivite situatiei actuale a Romaniei.
P.N.L.-ul, pozitionat si din punct de vedere al imaginii in planul al doilea, dupa P.S.D., nu reuseste decit performanta catelului de sub luneta masinii: aceea de a da din cap. Si nimeni nu-i spune lui Crin Antonescu ca asta e imaginea pe care o percepem. Culmea e ca domnia sa are solutii reale, limpezi la indemina. Liberalismul le ofera. Pseudoliberalismului celor aflati la guvernare, supusi actualmente F.M.I.-ului, i s-ar putea contrapune solutii concrete, autentic-liberale. E adevarat, ele nu aduc visatul 50% plus unu, dar pot construi o baza solida pentru acesta. Pe cind “solutiile” populiste livrate de Crin Antonescu, adica suferinta publica alaturi de cei multi afectati de criza, fac praf pina si increderea celor putini care se mai amagesc cu valorile liberale. In plus, asa cum am aratat, concureaza fara sanse cu cele ale lui Victor Ponta.
Nu stiu daca mai putem astepta ceva de la Crin Antonescu. Domnia sa e un perfect lider de campanie. Nu are insa in spate un partid care sa poata prinde la mase suficient, cum a facut-o P.D.-ul transformat in P.D.-L., incit sa-i fie de ajuns o campanie vocala pentru a aduna voturile necesare visului propriu. Daca va renunta insa la aceasta obsesie personala, daca va deveni cu adevarat un lider liberal, tocmai situatia teribila in care, din pacate, Romania se va mai afla inca in 2014 i-ar putea aduce increderea populatiei. Sigur, ramin acesti numerosi “daca”. Dar oare nu e mai bine “sa asume”, vorba domniei sale, aceste semne de intrebare, cu riscul de a pierde onorabil, in loc sa distruga orice urma de onorabilitate oferita P.N.L.-ului de traditie?