„… octombrie 2004. Incep primul meu an ca profesoara in universitate. Profesoara… ma rog, preparator. Preparatoare. Sau cum i-o zice. Un nume cam cretin, dar orisicit. Am avut un noroc teribil cu concursul ala. Ei, da, daca fiica lui (aici e o pata uleioasa si nu se distinge numele) n-ar fi ramas definitiv in Canada, iar fiul lui (la naiba, alta pata de ulei!) n-ar fi prins un post de secretar la minister, n-as fi ajuns aici. Dar ce-mi pasa! Ma tem doar de primele ore cu studentii, cind o sa fiu doar eu acolo, in fata lor. Cum s-or uita la mine?”
Stiu. Datoria, teama, fiorul, exaltarea. Bla-bla-bla! Ia sa vedem mai incolo. Intorc repezit citeva zeci de pagini.
„… ianuarie 2005. Nu-mi vine sa cred! Seful de catedra mi-a cerut sa ma culc cu el. M-a prins pe coridor la cursul de la 6 seara si m-a chemat in cabinet, cica sa-mi explice ce greseli am facut la seminarul cu anul I. Si-acolo a inceput sa se dea imediat la mine. Dar ce-si inchipuie el? Mitocanul! Ma-ntreb daca tine minte c-a mai incercat asta o data si cind ii eram studenta. Eu n-o sa uit niciodata: a fost singura data in viata mea cind am picat un examen. Si mi-a dat si 7 la restanta. Am vrut sa cer comisie de reexaminare, dar m-am razgindit, proasta de mine!”
Da, da… Mare noutate! Ceva interesant nu stie sa scrie domnisoara preparatoare?
„… Tati mi-a mai trimis 500 euro. De semestrul asta mi s-a luat seminarul de Cercetare Sociologica, desi le-am spus ca am lucrat opt ani in domeniu. Seful de catedra mi-a zimbit acru si mi-a spus ca trebuie sa tinem cont de vechime, competenta si – cica – disponibilitate!”
Doamne, fata asta parca a picat de pe Luna! Ia sa mai vedem.
„Am cistigat un proiect de cercetare cu niste colegi de la Psiho. Conducatoarea mea de doctorat m-a anuntat direct ca nu ma prea vede facind fata la atitea sarcini: si predarea, si cercetarea pentru doctorat, si proiecte europene. Lulu mi-a zis ieri ca imi baga strimbe. Cica a depus si ea un proiect pentru aceeasi finantare si a pierdut. «Te-ai stricat la git cu ea pe veci!» mi-a zis. «Mai bine-ti schimbi conducatorul de lucrare.»”
Sper c-o fi fost atit de desteapta! Mai incolo.
„… M-au pus sa predau ore de Stenografie la un colegiu afiliat, la doua sute de kilometri de oras. De unde pina unde? La sedinta seful de catedra a spus ceva de genul: «Fiecare face ce trebuie sa faca, nu ce-i place!»… Azi am fost la secretariatul rectoratului. Au angajat-o de curind – direct secretara-sefa. S-a suparat pe mine fiindca nu pricepea ce vreau si m-a dat afara. As fi avut chef s-o iau de par si sa matur cu ea prin rectorat. E amanta nu stiu carui afacerist dubios venit din Republica Moldova, zice Lulu. Imi vine sa ma p… pe ea de Universitate!”
Uite, chiar asa a scris: „p… „. Cu trei puncte. Pai, daca nici atita lucru nu e in stare sa scrie clar, cum vrea sa reziste intr-un asa mediu rafinat? Acolo ar claca si un tip din Legiunea Straina.
„Nu mai vreau sa… ” Nici eu nu mai vreau sa citesc. Casc. Ma asteptam la ceva mai zemos. Uf, cine spunea ca traim intr-o tara interesanta? Dimpotriva: totu-i banal si previzibil.
(Avertisment: Acest text este pe de-a-ntregul fictional. Asemenea lucruri nu s-au petrecut, nu se vor petrece si nici nu se petrec in nici o universitate din Romania. Iar trucul fictional cu manuscrisul gasit e rasuflat de vreo doua secole. De altfel, cind ajung acasa, o sa arunc carnetul ala cit-colo!)