Rar m-am simtit mai confortant si mai fericit ascultind un CD decit atunci cind am testat pe sistemul electronic al magazinului de discuri Concertul No. 1 in la minor pentru violoncel si orchestra al lui Saint-Saëns cu Piatigorsky si Philadelphia Orchestra, inregistrat de Columbia in 1949 si niciodata pus pe piata, inregistrare ce deschide suita celor sase CD-uri de raritati ale marelui violonist ruso-american. Pe acelasi prim disc figureaza alte doua “specialitati”, bijuterii, ale celistului, Concertul de Schumann intr-o versiune din 1943, cu New York Philharmonic Orchestra sub bagheta lui Fritz Reiner si, din 1940, cu aceeasi orchestra, dar dirijata de John Barbirolli, Concertul de Elgar.
As nu numai al violoncelului, dar si al glumei, Grisa Piatigorsky obisnuia sa declare ca Elgar murise din cauza lui, dupa ce il auzise la radio cintindu-i concertul, la care nu putuse sa asiste fiind prea bolnav. Cert este ca inregistrarea de arhiva radio este de o mare poezie si implinire, poate, scrie autorul comentariului si al unei biografii a celistului, aparuta luna trecuta*, muzicologul Terry King, din cauza relatiei speciale cu Elgar si a faptului ca dirijorul, Barbirolli, era el insusi un violoncelist dotat.
Aproape fiecare din inregistrarile propuse de aceasta colectie de exceptie isi are o istorie a ei, mai mult sau mai putin anecdotica, dar relevanta pentru calitatile exceptionale ale lui Piatigorsky. Violonistul Nathan Milstein aminteste, de exemplu, in memoriile sale, seara concertului Schumann, din 1943, la care a asistat impreuna cu familia Fritz Kreisler si eleva lui Piatigorsky, Raya Garbusova: “La incheierea concertului, Kreisler a ramas mult timp nemiscat. Cind s-a intors spre mine, avea ochii rosii, de lacrimi si parea jenat…”.
Despre concertul lui Schumann si cadenza lui, compusa chiar de Piatigorsky, violoncelistul aminteste intr-o scrisoare catre fratele sau ca fusese in relatii de prietenie cu “rude ale lui Schumann (toti oameni in virsta) care traiau la Frankfurt. La ei am gasit citeva schite in creion ale cadenzei, facute de Schumann insusi. Le-am urmat, incercind sa reconstitui, pe cit a fost posibil, scrisul lui de mina. Am incercat sa urmez ideea lui precisa. Am pastrat schita, dar mi-a fost furata, impreuna cu multe alte lucruri, in timpul razboiului”. Cum povesteste Terry King in cartea sa, episodul se refera la devastarea resedintei pariziene a lui Piatigorsky de catre nazisti, in 1941, singurul lucru recuperat ulterior fiind violoncelul sau Stradivarius, cumparat la Berlin de la Arnold Földessy.
Nascut in 1903, la Ekaterinoslav, in Ucraina, copil minune, Grisa Piatigorsky a capatat o bursa de studii la Conservatorul din Moscova la virsta de zece ani, iar cinci ani mai tirziu a devenit solist al orchestrei de la Opera Bolshoi si, in primii ani ai revolutiei ruse, membru al cvartetului Lenin. Refuzul comisarului Lunacearsky de a-i permite sa-si continue studiile l-a determinat sa fuga din Rusia sovietica in 1921, prin Polonia si, dupa tot felul de peripetii, a fost acceptat ca violoncelist solist al Filarmonicii din Varsovia. Dorinta de a se perfectiona l-a facut sa plece mai departe la Berlin unde, dupa scurte studii cu profesorii Hugo Becker si Julius Klengel, a fost descoperit si angajat de Wilhelm Furtwängler, ca violoncelist principal in Orchestra Filarmonica berlineza. Cinci ani mai tirziu a parasit orchestra pentru a urma o cariera de solist, debutind in 1929 in Statele Unite, la Philadelphia, sub bagheta lui Leopold Stokowski si la New York cu Willem Mengelberg. Revenit in Europa, s-a stabilit in Franta, de unde, dupa ocupatia nazista, avea sa se refugieze in Statele Unite. Membru al asa-numitului “Trio de un milion de dolari” in compania lui Jascha Heifetz si Artur Rubinstein, profesor la Institutul Curtis, la Tanglewood, Boston si Universitatea California, printre elevii lui numarindu-se celebritati ca Zara Nelsova, Rosen, Maisky, Parnas, Isserlis, Wallfisch, Piatigorsky ramine in istoria muzicii ca una din personalitatile cele mai proeminente ale secolului XX.
Cele sase discuri de raritati, la care se adauga un DVD cu alte inregistrari si marturii video emotionante, sint, cred, de o valoare inestimabila pentru orice meloman, iar recomandarea mea se indreapta spre cel de-al patrulea disc al colectiei, cu muzica de camera in compania lui Artur Schnabel si Rubinstein, in anii ‘30, restaurate minunat de inginerul Andrew Rose.
*Terry King, Gregor Piatigorsky: The Life and Career of the Virtuoso Cellist, Jefferson: McFarland & Co. Inc., 2010