A doua zi era prima din cele paisprezece in care aveam de ales, pentru presedintia Romaniei, intre Vadim Tudor si Ion Iliescu. Noi, tinerii de atunci – si sint convins, si noi, aproximativ tinerii de astazi –, am avut convingerea ca tara asta, pe care nimeni nu ne-a intrebat daca vrem s-o iubim “forever after”, se duce de ripa. Ca timpenia, nebunia, demagogia si despotismul vor pune stapinire pina si pe tastaturile la care ne scriam textele, indiferent de decizia noastra de a ne duce sau nu la vot.
Scriam, atunci, un editorial in care imi scoteam la plimbare, in spatiul public, starea de greata ce-l incercase pe-un coleg de-al meu, care participase la o intilnire a lui Vadim Tudor cu sustinatorii sai. Si care asistase la un mare act de onanism in grup, vazind oameni pe care ura ii facuse stirbi de suflet si de minte, muscind cuvintele Alesului si transfigurindu-se, ca Jack Nicholson in The Wolf, din cetateni linistiti ai Marelui Oras, in fiare proletare ale Marelui Mardeias. Acestor oameni le este “dedicat” textul de fata. Evident, parte din ei n-or mai fi, astazi, printre noi. Dar, iarasi, majoritatea produc in continuare ura in spatiu organizat, feriti de ochii publicului larg. Pe unii ii intilnesti, accidental, cind te urci intr-un taxi si afli, de la domnul sofer, ca bine le-a facut Basescu “putorilor astea”, cu legea drepturilor de autor. Pe altii ii gasesti “pe net”, a se vedea textul lui Lucian Teodorovici din numarul trecut. De fapt, aici ii gasesti, astazi, pe cei mai multi “revolutionanisti”. Unii sint platiti sa injure tot ce le cade-n catare; altii fac lucrul asta din invidie pentru tinta lor, careia, evident, atunci cind o intilnesc, ii spun ce inteligenta si desteapta si, mamma-mia!, ce frumoasa e. Dar cei mai “simpatici” sint revolutionanistii care scriu ceea ce scriu din cea mai sincera nebunie cu putinta si te mai si acuza, post-factum, pe tine, victima, ca i-ai agresat. Am o vaga certitudine ca mare parte dintre cei de mai sus sint si fideli telespectatori interactivi ai emisiunii “Fata de la miezul noptii”, de pe Taraf TV.
Are rost sa ne indignam? Nu, doar sa tratam cu nemarginit umor caracterul unei bune parti a poporului din care facem parte si noi. Si sa mai scoatem, din cind in cind, si cite o prima pagina neagra, cu chenarul Romaniei in mijloc. Si, poate, sa le amintim revolutionanistilor bancul ala – din sirul celor o mie – despre Radio Erevan: “Draga redactie, se poate face dragoste cu fereastra deschisa?/Da, dar mai bine incercati cu o femeie!”.