E satul. Cina i-a fost asigurata de pisica, care a uitat sa stringa masa dupa ce a terminat. Pisica nu e. Frigul din casa o obliga sa-si gaseasca cele mai nastrusnice ascunzisuri, unde doarme infofolita printre haine sau paturi. Daca e descoperita, se ascunde in alta parte. Poti sa te impiedici de ea din greseala, dar daca o cauti in mod particular, e imposibil de gasit. E Cheshire. Echivalentul Zen pentru pisici. Totusi, nu poate trai fara om, si atunci simti un bot de blana trecind pe linga picior. Alteori, un bot umed impinge usor mina de pe mouse. Bea apa proaspata din castronas in fiecare dimineata. Cind vine caldura se joaca de-a “pisica pe caloriferul fierbinte”.
Telecomanda sta frumos in biblioteca. Sufera de singuratate. Refuz s-o folosesc. Hirtia igienica s-a terminat, asa ca sterg praful de pe televizor cu o cirpa uscata.
Podeaua cu jucarii asteapta o pereche de talpite de om mic. Jucariile stau insirate pe jos, timide, fara sa scoata un sunet. Doar un vagon gri de metrou e mai relaxat. L-a speriat intr-o zi pe omul mic cu motorul sau puternic si acum e cel mai respectat printre ai lui.
In fata geamului, copacul batrin si uscat e incarcat cu brobonele de roua. Toata vara l-au batut ciocanitorile, in mod constant, dupa program, ca niste recuperatori basarabeni. Un bodyguard pensionar, care proteja fereastra de arsurile ultraviolete. Acum, soarele palid, cu ochii umflati de somn, ii strabate crengile ridate si-mi mingiie termopanul cu degete subtiri de caldura.
Cafeaua se termina pe nesimtite si, brusc, sinapsele care se balaceau in ea ca in baia comuna incep sa alerge disperate si sa se izbeasca bezmetice de peretii craniului. Nu mai au timp sa se lafaie in dulcele plictis al diminetii tirzii. Trebuie sa mearga la serviciu. Acum e aproape amiaza.