Mai clar, avem urmatoarea ecuatie: daca + daca + daca a suspendare. Primul daca, posibil rezolvat la ora la care acest articol apare, tine de Curtea Constitutionala. Mai exact, de validarea din punct de vedere constitutional, pe forma, a votului privind legea pensiilor din Parlament. Vot dovedit intre timp ca fiind fraudat, cu largul concurs al presedintei Camerei Deputatilor, Roberta Anastase. Dar ce mai conteaza asta? Avem un “daca”. Al doilea “daca” merge catre Presedintie. Daca la Curtea Constitutionala se va decide ca votul poate fi considerat corect, ramine ca Traian Basescu sa promulge legea.
Sigur, de-aici se ramifica alti citiva de “daca”, mai micuti. Spre exemplu, daca presedintele ar avea acceptul constitutional venit din partea Curtii, atunci pe ce baza legala s-ar mai produce suspendarea? Pe ceea ce am vazut cu totii in imagini? Ok. Dar in Romania stim deja ca nu ceea ce vezi cu ochii e adevarat, ci ceea ce spun presedintele si Curtea Constitutionala. Ba uneori chiar si ceea ce spune Guvernul, contrazicind flagrant orice realitate. Revin: de vreme ce presedintele va actiona constitutional conform Curtii, atunci de unde suspendare? Pe ce motiv?
Dar daca lucrurile vor sta altfel? Daca fie la Curte, fie la Presedintie legea se va dovedi… nelegala? Atunci de ce discutam astazi despre suspendare? De ce nu asteptam sa vedem ce se va intimpla? Iar dupa aceea, de ce nu-l asteptam pe al treilea “daca” major, in afara celor mai micuti despre care am discutat mai sus? Caci al treilea “daca” major ar fi: se mai incep procedurile de suspendare daca se va dovedi ca opozitia e incapabila sa-si duca demersul pina la capat, nebeneficiind (ca orice opozitie care isi respecta propria definitie) de majoritate parlamentara? Caci de ce sa te grabesti sa-l suspenzi pe presedinte, de vreme ce stii ca la vot se va decide nesuspendarea lui?
Complicat. Plictisitor si complicat tot ceea ce am scris mai sus. Mi-am asumat insa riscul de a plictisi pentru ca la finalul acestor explicatii sa pot trage linie si sa ma intreb, alaturi de dvs. sper: si-atunci, de unde discutia asta despre suspendare, la care am inceput sa ne aliniem cu totii? Intr-o ecuatie cu atiti de “daca”, n-ar trebui sa mai ajungem la semnul egal. N-ar mai trebui sa discuta nimic, adica.
Si revin la ceea ce spuneam initial. Din punctul meu de vedere, problema suspendarii presedintelui nu se (poate) pune cu adevarat in momentul de fata. E doar o tema deschisa de opozitie, de asta data, spre deosebire de 2007, in mod inteligent, spre a cerceta piata pentru eventualitatea in care, cindva, situatia, dar si majoritatea parlamentara vor solicita suspendarea lui Traian Basescu. La fel cum nu cred nici macar in interesul opozitiei (iar cind nu exista interes, am mari indoieli ca vor exista rezultate) in a dobori, in momentul actual, Cabinetul Boc si a prelua guvernarea in cea mai grea perioada, din punct de vedere social, a crizei romanesti. Avem discutii, nu realitati. Discutii, atit.
Sigur ca oamenii, in disperarea actuala, nu de discutii au nevoie. Iar cele doua mari partide din opozitie vor sa arate, cu o alta strategie reusita, ca pentru ei dorinta oamenilor e lege. Dincolo de asta, e cit se poate de clar insa ca vom trece aceasta iarna cu acelasi presedinte si, mai important, cu acelasi guvern. Cum o vom trece – tine de o cu totul alta discutie.
Deranjant in toata povestea asta, in toate povestile astea, e ca aud tot mai multi oameni patimasi, care chiar isi inchipuie ca vor veni cavalerii pe cai albi ai opozitiei pentru a ne scoate din dezastru. Nu, dupa parerea mea nu vor veni. Si nu vor veni nu pentru ca n-ar fi albi sau n-ar avea cai, desi exista si-n sensul asta destule semne de intrebare, ci dintr-un motiv mult mai simplu: pentru ca nu vor. N-au de ce sa vrea. Oricit de cinic ar suna lucrul asta, va trebui sa ne obisnuim cu realitatea. Poate abia din primavara lui 2011 vom avea nu teme de presa, ci si citeva realitati. Pina atunci, ne ramine sa asteptam. Daca in asteptarea asta tinem sa ne facem si niste sperante de suporter, e exclusiv problema noastra.