Tariceanu a fost chiar compatimit de presedinte, care a dat dovada de o intelegere totala, apropiata de ideea de prietenie, afirmind ca primul-ministru este „tinut intr-o tensiune extraordinara” de durii liberali. Mai mult, bietul premier este „captiv” acestui nucleu dur. Concluzia? Tariceanu este un om bun, dar slab, deci neinteresant. Ticalosii sint altii.
Schimbarea radicala de pozitie a presedintelui nu este, in fapt, surprinzatoare. Pentru ca lupta sa impotriva PNL a depasit, in ultimele saptamini, o etapa. Brambureala cu postul de ministru al Apararii in favoarea PD, apoi gafa privind comisariatul european l-au trimis pe premier in zona in care nu mai reprezinta un potential pericol pentru Basescu si partidul asociat, PD. In sfirsit, dupa doi ani in care s-a tinut tare, evitind o sumedenie de capcane, Calin Popescu-Tariceanu a clacat intr-un mod autodistructiv. Iar presedintele vine, compatimitor, si arunca tarina, aproape cu lacrimi in ochi, peste ceea ce pare a fi mormintul politic al actualului sef al Guvernului. Are de unde, are de ce, are „maretia sufleteasca” necesara.
Aruncind insa acest pumn de tarina, presedintele nu uita ca lupta lui nu s-a incheiat, ci doar s-a mutat spre alte obiective: in aceeasi emisiune, i-a avertizat pe cei din „nucleul dur” (o alta sintagma care se va incetateni pina la nivelul de cliseu, urmind sa capete, treptat, conotatiile pe care le avea perimata sintagma „grupuri de interese”) ca de-acum incolo va raspunde tuturor atacurilor lor si ca nu are nevoie de ajutorul lor pentru urmatoarele alegeri. Doua puncte ochite, doua puncte lovite: mai intii, aflam cu totii, iata, ca pina in acest moment Traian Basescu a fost o victima. Lovit cu insistenta de „durii” liberali, biciuit pe nedrept, atacat miseleste, presedintele a suportat drama ca un adevarat erou, de fapt ca un mare crestin, cu demnitate, neraspunzind atacurilor, cu stoicism desavirsit. Ni s-a parut noua ca a cautat aceste atacuri, ca de fapt el a fost cel cu biciul intr-o mina si cu capcanele in cealalta? Cit ne-am inselat… Nu, presedintele ne asigura ca el a fost victima.
Al doilea punct lovit de Basescu: si-a creionat drumul spre urmatoarele tinte. Cei trei mentionati, carora li se vor adauga si altii, functie de interese, reprezinta armele, destul de boante si ele, care i-au mai ramas PNL-ului in lupta asta oarba cu „partenerii” de Alianta. Chiar daca reprezinta un pericol mai mic decit ar fi reprezentat Tariceanu in cazul in care ar fi reusit intr-adevar sa reziste, cei trei si apropiatii trebuie, la rindu-le, anihilati. Pentru ca sint, scuzati cliseul, ultima reduta in calea subordonarii PNL-ului, in calea revenirii apropiatilor prezidentiali Stolojan-Stoica-Musca & comp. in acest partid. O strategie de specialist in marketing l-a facut pe Basescu sa pronunte, a se observa similitudinea, tot trei nume, la fel ca in cazul triadei excluse: Orban-Olteanu-Hasotti vs Stolojan-Stoica-Musca. Asocierea acestora in fata opiniei publice e aproape geniala, data fiind imaginea cu totul diferita pe care triadele respective o au.
Urmindu-si fidel crezul de jucator, chiar daca o face pe spinarea intregii tari, presedintele stirneste macar un strop de admiratie: este un politician total. Insa intre a fi bun politician si bun presedinte e o distanta lunga. O prapastie uriasa, in cazul de fata. Politicianul Basescu a dus PNL-ul aproape de distrugere. Chiar daca numai asta ar fi fost pacatul sau major (dar nu este), presedintele Basescu ar putea fi considerat o eroare electorala a anului 2004, una nascuta totusi din lipsa de alternative. O eroare pe care, la cum evolueaza lucrurile, romanii nu vor avea cum s-o remedieze nici la urmatoarele alegeri.