E confuz daca nu stii personajele de pe micul ecran, e jucat
ca o telenovela, e stupizel, plin de muzica si de hainute „trendy”, dar e sincer
in stupizenia lui. Sa nu se inteleaga ca il apar sau ca mi-a placut, dar
punindu-l linga cealalta premiera romaneasca a perioadei, faci o comparatie fara
sa vrei.
Lacrimi de iubire – filmul nu difera de telenovela. Faptul ca il vezi la
cinema, pe ecran mare, mareste toate defectele sau, ma rog, caracteristicile
genului. Intriga endogamica (sic), fragmentarea secventelor, desi actiunea
inainteaza lent, personaje unidimensionale, rasturnari de situatie facute din
„poignet”, joc actoricesc ingrosat, artificial. Secventele curg ca o reclama
dupa alta reclama. Bine, nu e asa, dar ar putea fi – de pilda, secventa de amor
de la cabana de la munte a lui Andrei, cu Andrei si Alexandra goi pe blanita din
fata focului din camin, ar putea fi o reclama la coniac. Sau cea de a doua zi,
dimineata, pe terasa, o reclama la Almette. Pe linga asta, personajele pot – si
chiar fac – reclama unei anumite firme de imbracaminte. Poate de asta Alexandra
isi schimba hainele des, desi nu are bagaj cu ea la munte. Inteleg ca salvarea
lungmetrajului tras dupa telenovela au reprezentat-o caravanele care i-au
trambalat pe actori prin orase mari si mici, ca sa fie aratati si sa dea
autografe dupa proiectie.
Multa metafizica
Filmul Cristinei Nichitus, primul din 1988 incoace, vrea sa fie o fresca a
Romaniei de azi si nu e decit o mare ciorba in care intra in doze mai mari sau
mai mici: arabul Abdulah care s-a convertit la crestinism devenit Adrian
Titademita, mare maestru al manelelor si pictor de icoane, fosta lui amanta,
Margareta (zisa Margo; oare filmul e o continuare la Margo-ul lui Ioan
Carmazan?!), care e cam curva, isi arata sinii la bara pentru a servi pe urma de
model pentru icoanele cu Maica Domnului ale manelistului, o „presedinta” (nu se
stie de care fel), o femeie tinara care moare de cancer dupa ce a ctitorit o
biserica, o papusareasa care plateste la final pentru pacatele tuturor, desi
„practic” e condamnata doar pentru escrocherie, un preot lasat de nevasta cu
care flirteaza marionetista, un patron de echipa de fotbal (care are sapca parca
pentru a semana cu George Copos si care n-are nici o legatura cu actiunea), un
arbitru (si el colateral), o reporterita fisneata de televiziune care nici ea nu
se prea intelege ce hram poarta, si altii.
Regula dupa care apar in cadru e simpla si am verificat-o de mai multe ori:
cind sint deja cel putin doua persoane, apar rind pe rind sau impreuna si
celelalte, desi n-au neaparat treaba pe acolo. Ca veni vorba de hram, e si multa
metafizica si multa religie „bruta” in film – o slujba religioasa de sfintire a
unei biserici, aproape „in timp real”, plus una de inmormintare – ca razbunare
cit pentru zece filme de sub dictatura. La slujba din debutul filmului, unde vin
toate personajele de te miri unde mai incap, moare manelistul, si doamna
Roberta, politista cu unghii rosii, incepe o ancheta. La sfirsitul acestei
anchete, vinovata iese cea mai putin vinovata. Intelegeti sensul acestei
inechitati sociale? Ati patruns trimiterea pe care meseria de marionetista a
eroinei o face catre Romania manelista de azi, denudata de metafizica, dar si
spre o posibila profesiune de credinta a cineastei?
Filmul e de neinteles si pentru ca sonorul e facut la postsincron si e facut
prost. Uneori ai surpriza sa vezi ca actori cu gura inchisa vorbesc totusi,
alteori ii vezi vorbind, dar nu se aud de nicaieri. Alteori se aud toti deodata.
Sonorul e de asa calitate, incit am pierdut multe replici importante si pline de
sens, in care se vorbea despre Dumnezeu si despre viata. „Nimic nu e adevarat,
totul e posibil” e fraza care recomanda filmul, pe afis. Dupa cum se vede, e
posibil. Mi-e jena sa ma gindesc cum da decanul Cristina Nichitus ochii cu
studentii ei de la UNATC.
Lacrimi de
iubire – filmul. Rsegia Iura Luncasu. Scenariul: Eugen Patriche. Cu: Dan
Bordeianu, Adela Popescu, Alexandru Papadopol, Elvira Deatcu
Si
totul era nimic… Scenariul si regia: Cristina Nichitus. Cu: Anca Sigartau,
Catalina Mustata, Adrian Titieni, Magda Catone