Primul, al lui Calin Torsan, “Respect, coaie!”, reface istoria salutului cu mina dusa spre frunte. Se pare c-ar fi venit de la romani (“postura ar fi vrut sa sugereze maretia superiorilor, de a caror stralucire trebuia sa-ti feresti privirile”) sau putintel mai tirziu, prin Evul Mediu, “atunci cind cavalerii, pentru a se putea privi in ochi, era musai sa-si ridice vizierele coifurilor. Si amorteau asa, cu miinile intinse catre felia de metal”. Spre finalul textului, veti afla ce legatura e intre titlu si Balada de incheiere a Testamentului Mare, a lui Villon. Dar pentru asta, trebuie sa puneti mina pe “Meteriasi”.
Hirtia facuta manual, taiata neregulat, grosuta, cu o textura de pinza, e numai buna de mingiiat indelung, intr-o cura de cinci minute in fiecare zi, pina cind literele se imprima incet incet in piele. Nu m-as supara deloc daca frazele lui Paul Tanicui s-ar lipi o vreme de degetele mele, pentru ca textul “Creioane moi”, aparut tot in numarul din octombrie, e un poem in proza de la un capat pina la celalalt: “Pentru inima lor neagra imi plac. Sint rare si asta presupune cautare. Nu sint arogante, desi ar putea fi, nu zgirie si nu te fac sa vezi alb-negru, desi scriu negru pe alb”. Sau “Creioanele moi iubesc hirtia si cred ca ar putea fi o relatie reciproca, daca o hirtie goala ar iubi vreodata”, sau “Imi plac pentru ca ma fac sa ma gindesc de doua ori inainte si inca o data daca merita. Daca as avea talent, sufletul meu ar fi din grafit”. Iata un nou material nobil din care poate fi facuta inima, de trecut pe lista alaturi de plastilina, piatra si fier.