Asa ca, desi evit si eu angajamentele de Anul Nou, nimic nu ma opreste sa imi doresc lucruri. Din cele mai extravagante. Unele, pur personale, le pastrez in intimitate, dar altele, care tin de viata cetatii (ma rog, a Romaniei), m-as bucura sa le exprim. Adica sa visez.
De exemplu, mi-as dori ca, incepind de anul acesta, profesorii si medicii din Romania sa aiba salariile parlamentarilor, iar parlamentarii sa aiba salariile medicilor si profesorilor din prezent. Desi suna a dorinta rautacioasa, e mai realista decit pare.
Pentru o natiune nu exista lucruri mai importante decit sanatatea fizica si dezvoltarea intelectuala. Cind cetatenii tarii sint sanatosi si au parte de o asistenta medicala de calitate, forta de munca a tarii sporeste. In ceea ce priveste educatia, e limpede: daca educatia cetatenilor unei tari e de mina a treia, tara respectiva nu are nici o sansa sa prospere economic, iar locuitorii ei sint condamnati la ignoranta si saracie. Din astfel de tari oamenii emigreaza cu milioanele, iar forta de munca ramasa e una slab pregatita, sortita sa faca munci necalificate si prost platita. Iar cum medicii si profesorii sint platiti prost, acestea sint rezultatele: Romania va deveni in scurt timp o tara subdezvoltata, de semianalfabeti cu diploma a la Bologna care vor trai din munci prost platite, troc si ciupeli. Oamenii vor trai putin, vor face putini copii, cei mai bine pregatiti vor emigra, iar populatia tarii va scadea rapid.
In ceea ce priveste Parlamentul Romaniei, lucrurile sint si mai clare: indivizii aceia care muncesc putine zile pe saptamina, chiulesc cit vor (inchipuiti-va un profesor chiulind de la ore cam cit chiuleste un senator de la parlament!) si deconteaza o multime de cheltuieli nu au nevoie de prea multi bani de buzunar. In plus, cei care se vor incapatina sa obtina o asemenea functie prost platita, deci cvasi-onorifica, ar putea fi mai bine intentionati decit gusatii grasi de azi. Iar daca nu, ce pierdem?
Tot in plan politic mi-as mai dori ceva ce trebuia sa se intimple: reducerea radicala a numarului parlamentarilor si comasarea celor doua camere intr-una singura. Stiu, s-a spus ca o democratie functionala are nevoie de doua camere, cu functii bine definite – dar Romania nu e o democratie functionala, ci o oligarhie. Cel putin doua sute de membri ai parlamentului fac figuratie si voteaza asa cum le spun liderii de grup. Ar fi, evident, mai economicos sa raminem doar cu liderii de grup. Rezultatele ar fi aceleasi si miine, ba chiar si peste cincizeci de ani, caci intre timp, desi clasa politica s-a innoit, tinerele vlastare sint la fel de jalnice ca si parintii lor politici.
In fine, mi-as mai dori – si asta cit mai repede – descentralizarea si regionalizarea Romaniei. O astfel de masura ar dinamiza economia si ar incuraja initiativele locale, azi blocate adesea de birocratia centrala. Dincolo de obsesiile antimaghiare, principala piedica in calea acestei reforme administrative e teama centrului de a pierde pirghiile decizionale (si banii pe care ii reprezinta acestea – fie ca le spunem spagi, comisioane sau taxe). Pina si presedintele tarii, care (ca sa-l citam pe un adversar clasic al acestuia) in perioada alegerilor umbla toata ziua cu regionalizarea in gura, acum pare sa fi uitat de ea – ca si de parlamentul unicameral.
Sigur, ti-as mai dori eu multe tie, dulce Romanie, dar, cum banuiesc ca prea putin din toate astea se va intimpla, mai las vise si pentru anul viitor.