Apar astfel primele incrucisari: mai intii de semne, abia apoi de pumni si picioare. Binele se vede si se arata incercuit, solitar si intrucitva naturist. Conditia lui e precara. Vulnerabilitatea ucenicului iti sfisie inima. Raul este ubicuu, grupat, regrupat – si hipertehnologizat. Solidaritatea celor amenintati e cu plus. Solidaritatea celor ce le poarta simbetele e cu minus. Unul sau altul dintre bad guys are la un moment dat o ezitare. Oare sa-i rupa numai picioarele adversarului sau si coloana? Ridica ochii spre maestrul sau, un tip cu o figura inspaimintatoare, si acesta il indeamna scurt: termina-l!
Caci asta au invatat ei, cei rai, la scoala lor de maniere si arte martiale. Si au invatat-o temeinic, in timp, nu in trei ani de licenta si doi de master, ca in Procesul Bologna. De cealalta parte, junele agitat si maestrul lui de rabdare s-au antrenat asa, oarecum aiurea si printre picaturi; de fapt, tot timpul, fara ca ucenicul s-o stie. Raii si uritii stiu ce-au invatat la scoala; si cu fiecare prilej tin sa puna in aplicare, in viata cotidiana, programul lor exterminator. Dragutul si necajitul nostru erou va invata insa ceea ce deja stie: ceea ce este in el si va iesi la lumina prin lectiile maestrului.
Ticalosii conspira in sali moderne; iau anabolizante; mituiesc arbitri; toarna somnifere in sucul natural al viitoarei victime; mai au putin si-i casapesc pe spectatori. Mi-e teama mie, pe canapea, ca din ecran va iesi un picior otelit, cautindu-mi ficatul si spargind farfurioara de pe masuta. Daramite eroului nostru! El, atit de ex-centric pe tot parcursul filmului, antrenindu-se ba in balconul senseiului, ba pe o stinca iesind dintr-o mare involburata, oare el ce simte? Gurile rele ar zice ca se cam scapa pe dinsul.
Dar iata ca pe hitul Eye of the Tiger, junele lasa in urma frica lui. Ochii i se lumineaza deodata cu constiinta. Spiritul va triumfa asupra corpului. Nonviolenta va zapaci in bataie violenta. Linistea interioara, obtinuta indeobste intr-un picior (e faimosul pas de flamingo, exersat pe stinca uda sau pe muchea balconului), va perfora sistemul performant al Raului. Daca ticalosia umana este cu repetitie, in valuri mici, nobletea celui ce se apara e in cercuri concentrice, tot mai mari…
Mult-asteptatul happy-end e aminat cinci minute, printr-o alta manevra josnica a celui mai al dracu’ dintre demonii in kimono. Diabolicul ii arunca angelicului praf in ochi sau ii aplica o lovitura nepermisa, fracturindu-i piciorul. Ei, si? Eroul nostru mai are unul. Putina concentrare, pas de flamingo, saritura la maximum doi metri de podea, rasucire – si raul railor cade traznit de piciorul valid. Publicul oportunist e in delir. Senseiul zimbeste. O prietena a ucenicului ii suride cast, pioniereste. Gata. Asta fu.
Ba nu, mai e ceva. Ironia mea e cu dus-intors. Oricit ar parea de penibil, eu chiar cred in valorile de ucenicie si cerbicie ale junelui nostru. Eu chiar cred ca Raul “omnipotent” poate fi doborit cu o scobitoare – sau cu un bobirnac. Cum asa, fraiere?
Simplu, desteptilor. Neacceptind sa fii parte a lui.