Torturat timp de 20 de luni, el va ceda nervos si isi va turna colegii (care, in realitate, vor fi condamnati in 1959, la capatul a ceea ce s-a numit Procesul scriitorilor germani). Si Eginald Schlattner a mai fost condamnat pe urma la doi ani de inchisoare. Cu o biografie retezata de venirea comunistilor – incepuse Teologia la Cluj-Napoca (1952-1953) si studiase Hidraulica pina in 1957 –, Eginald Schlattner refuza sa emigreze in Germania dupa ce iese din puscarie si, plecind de la munca de jos, reuseste sa isi dea examenele si sa devina inginer hidrolog in 1969. In 1973 s-a reapucat de Teologie, a devenit preot luteran la Rosia, in judetul Sibiu, iar dupa 1990 a inceput sa-si astearna viata pe hirtie, in trei romane – Der geköpfte Hahn/ Cocosul decapitat, Rote Handschuhe/Manusi rosii si Das Klavier im Nebel/Pianul din ceata. Cartile, care tradau un scriitor matur (desi Eginald Schlattner nu mai scrisese in viata lui), au fost scrise in germana si publicate cu succes la editura vieneza Paul Zsolnay, incepind cu 1998, fiind traduse apoi la Humanitas. Le recomand cu toata caldura.
Pentru mine, ca sibianca, romanul Cocosul decapitat a fost o revelatie nu doar pentru cit de bine era scris, dar si pentru ca imi arata un Ardeal din alta lume, din alta dimensiune (ca si vina scriitorului). Din pacate, cele doua filme pe care Radu Gabrea le-a facut nu se ridica la inaltimea cartilor, iar problema lor principala cred ca sta in scenariu. Materia romanelor e foarte densa, iar structura stratificata e contrasa pe ecran intr-o forma foarte rigida prin care tot ce parea extraordinar in carte apare ca stereotipic si ireal.
Sa faci un astfel de film azi e cel putin curajos
In Manusi rosii, dezavantajul de a concentra aproape toata actiunea in spatiul ingust al Securitatii din Brasov si care ameninta sa faca plictisitoare povestea nu poate fi echilibrat de jocul prea exteriorizat al securistilor. E cel putin curajos sa faci azi un astfel de film, cind in lumea intreaga universul concentrationar aproape ca si-a epuizat abordarile. Oricit de bun ar fi actorul din rolul principal (iar debutantul Alexandru Mihaescu chiar e), este dificil sa duca filmul aproape singur pe umeri si in relatie cu alte trei personaje interesante (cu atit mai interesante cu cit sint foarte bine jucate de Udo Schenk, Marcel Iures si Andi Vasluianu). Intr-o astfel de poveste desfasurata intr-un spatiu unic, dinamica dintre personaje creeaza mobilitatea si ritmul filmului. Sint convinsa ca, daca Radu Gabrea ar mai fi apelat la Razvan Radulescu si Alex Baciu, mai tinerii colegi care i-au scris scenariul la Calatoria lui Gruber, filmul ar fi fost mult mai viu si mai autentic.
Manusi rosii de Radu Gabrea. Cu: Alexandru Mihaescu, Andi Vasluianu, Udo Schenk, Marcel Iures, Mircea Rusu, Victoria Cocias, Dan Astilean