Am indraznit, marturisesc, sa translez observatia lui Iosif Sava spre muzica rock. Intrebarea este: cine ar putea sa fie, in domeniu, un fel de Beethoven? Chuck Berry, a sunat raspunsul, macar datorita imprejurarii ca piesa Johnny B. Goode figureaza pe discul trimis in spatiu cu sonda Pioneer, alaturi de fragmente ale lui Beethoven insusi. N-am contestat niciodata valoarea sau actualitatea lui Chuck Berry, ba din contra, il reascult mereu cu placere. Ceva ma tine insa pe muchia sovaielii. Rockul nu-i parca numai rock-and-roll, genul furios si cuceritor de tineret refractar la ideea oricarei autoritati tutelare. Daca e sa admitem ca aceasta muzica are ceva de spus, ceva ce atinge esenta fiintei umane, asa cum se manifesta in vremea actuala, atunci va trebui sa pretindem ca-i musai sa treaca dincolo de simpla si necesara distractie, sa te faca sa gindesti, stind comod sau chinuit dinaintea unui difuzor de sunet mai mult sau mai putin Hi-Fi.
Si-atunci, e straveziu ca un simplu producator de distractie n-are cum sa atinga punctul de ardere a creierului, cita vreme tinta artei sale (consistenta, fara indoiala) este situata mai jos, eventual pe la jumatatea trupului omenesc…
Evidentele par imbatabile: “beethovenul” muzicii rock este… The Beatles. Cvartetul care a schimbat paradigma lumii postbelice, care a definit un nou stil de showbiz, care a statuat un nou fel de-a lucra competitiv intr-o lume de obstinati ai muncii, care… etc. etc. Se stiu atitea despre Beatles, incit mi se pare o jignire adusa cititorului sa repet aici indiferent ce. La urma urmei, ce sa subliniezi a fi “mai important” cind aproape tot ce-au facut ei a fost important?
As putea spune ca “si eu am crescut” cu Beatles. Era trupa cea mai difuzata la radioul romanesc (sursa noastra de informatie), prin 1968-1971. Chiar si dupa minirevolutia culturala ceausista “se dadea” destul de mult, asa incit sa-mi lase impresia ca e prea mult. Toata lumea parea sa asculte Beatles si nu-i de mirare ca pina si lautarii din satul meu invatasera Ob-la-di, Ob-la-da. (Vioristul o prinsese bine, tambalagiul avea probleme de ritm sau de cromatica!) Oamenii erau “de meserie” si faptul ca intr-un sat fara electricitate reuseau sa fie la curent cu noutatile nu mira. Dar “problema” Beatles-ilor (adica Yoko) se discuta si-n romanul lui Sabato – Abbadon, exterminatorul… Nu amintesc alte carti de fictiune ce-au produs bani multi. Exagerez scriind ceva ce mi se pare demult o banalitate: viata pe Terra a luat turnura actuala in buna parte si datorita impactului Beatles. Si-atunci, cind omul din preajma lor, Tony Bramwell, povesteste in cartea Magical Mystery Tours – Viata (mea) cu Beatles (tradusa in 2007 la Editura All), poti s-o neglijezi? Poti sa n-o (re)citesti cu ciuda ca n-ai fost pe-acolo?
Poti continua pe tema asta pina ar iesi o (alta) carte, insa e vremea de ascultat Beethoven…