Vara aceasta Alina si cu mine am fost, ca de obicei, in Croatia, iar o parte din concediu ne-am petrecut-o la Split – oras mare, cu vreo doua-trei sute de mii de locuitori. Obiectiv turistic prestigios, Splitul e construit din straturi istorice pe care e o placere sa le descoperi, mai ales ca nu e doar un sit vizitabil pentru palatul lui Diocletian sau cladirile venetiene din Evul Mediu. Splitul traieste din plin in contemporaneitate. Uneori chiar in contemporaneitatea proxima Romaniei: primarul orasului, un personaj pitoresc pe nume Željko Kerum, s-ar potrivi oricind in peisajul romanesc, ba chiar are un seaman usor recognoscibil in rindul pseudo-elitelor noastre. Originar dintr-un sat de munte si absolvent de liceu industrial, Kerum a facut avere repede si politica incet, dar agresiv. Are un parc de masini de lux, printre care si un Maybach cu care legenda spune ca a vrut sa se duca in satul lui natal, ca sa le arate consatenilor cine e azi Kerum, dar n-a putut intra, deoarece strazile acelui sat de munte, cu case de piatra, erau mai inguste decit latimea masinii. La ora actuala Kerum vrea sa construiasca pe dealul Marjan cea mai mare statuie a lui Iisus Hristos din lume. Sint sigur ca personajul va e cunoscut: bucati din el traiesc imprastiate prin toata Romania.
In Split ne-am intilnit de citeva ori cu Edi Matiº, un scriitor croat si un bun cunoscator al Romaniei. La un moment dat stateam la o bere in faimoasa piata Prokurative si Edi ne-a povestit ceva din ultima lui vizita in Bucuresti. S-a trezit dimineata, a deschis televizorul si a privit citeva minute una din emisiunile noastre matinale de pe nu stiu care post TV (oricare). Dupa un timp a avut brusc senzatia ca intelege limba romana sau, in orice caz, ca pricepe ce se intimpla acolo. Pe ecran se diseca, printre interviuri si interventii telefonice, divortul a doua personaje – “Oana si Pepe”, cum ne-a explicat Edi Matiº. Si am izbucnit toti trei in ris: nu puteam crede ca stam la o terasa din Split si discutam despre Oana si Pepe. Apoi Edi ne-a explicat de unde ii venea senzatia de deja-vu: astfel de perechi si astfel de certuri impinzesc – zice el – si canalele TV croate, cu acelasi tip de punere in scena, cu aceleasi replici, aceeasi mimica, aceleasi tipete teatrale, aceiasi reporteri si paparazzi.
“Balcanii veseli”, imi venea sa zic. Caci nu era doar atit. Cind am iesit la plimbare pe faimoasa promenada splitana, Riva, plasata intre Marea Adriatica si palatul imparatului Diocletian, am avut brusc senzatia de bilci. In anii trecuti Riva, renovata recent, cu palmieri stufosi, cu placi de pavaj mari, de piatra, cu buticuri mici si luxoase la parterul palatului si cu terase elegante pe margine, era un spatiu deschis spre mare, un spatiu de o certa eleganta, unde lumea se plimba destinsa si frumos imbracata. Anul acesta insa, din nu stiu ce motiv, promenada era impinzita de chiosculete cu porumb fiert si pesti prajiti, de vinzatori ambulanti de baloane, rachetute, cirnati, placinte… Magazinele marilor firme de imbracaminte, de bijuterii, de ceasuri si ce-or mai fi fost abia se mai vedeau in inghesuiala de bazar oriental – care are, stiu, farmecul ei, dar nu acolo. Riva se… as zice “se tiganizase” daca nu m-as teme de politia corectitudinii politice. Oricum, mi-am dat seama ca asa am fi facut si noi in Romania cu un loc frumos, cu potential comercial, daca l-am fi avut. Din pacate – sau din fericire –, nu-l avem.