Prima ar fi cererea – citita in Consiliul Facultatii – prin care un tinar proaspat admis la masteratul de Istorie cerea sa renunte la locul lui bugetat in favoarea unei colege, prima pe lista celor cu taxa. A doua poveste care mi-a uns inima a fost examinarea candidatilor Radu Pavel Gheorghita si a Marcelei Otoiu de la Baia Mare, care au dat admiterea la doctorat. I-am ascultat cum isi prezentau proiectele si, alaturi de comisie, am zis bravo!
Dar emotia cea mai mare mi-a venit de la fotografia pe care tocmai o vedeti. Mi-a trimis-o pe email Pia Brinzeu, cu urmatorul text: tu esti tipa cu cheia? M-am uitat si m-am tot uitat, fara sa pot crede ca duduia cu coc sint eu, acum 40 de ani, studenta la Filo in Aula Magna, primind cheia din mina sefului de promotie de la engleza. Pina ce mi-am recunoscut esarfa, taiorul, frizura Virna Lisi si zimbetul expandat la 20 de ani, de parca toata fericirea din lume ma astepta dupa colt. Dar domnul din fata mea, studentul mult mai in virsta, sobru, retinut, cine era? Asa am inceput sa-l caut. Am dat telefoane in stinga si-n dreapta, aici, la Timisoara, dar si la Arad, Cluj, ba chiar si-n Germania, pina am aflat povestea lui Fred. Fredolin Nadaban, studentul genial de la engleza, tacut, retras, modest si apoi profesor de liceu la Cluj, lordul lorzilor pentru toti fostii lui elevi. In ziua de 16 mai 1971, cind imi preda mie cheia, avea 40 de ani si citeva luni, un dosar negru de detinut politic, ani grei de puscarie inceputi la Tirgsor, ca elev, si o viata facuta praf.
Stau si iar ma uit la noi doi, acum cind stiu ca el nu mai e de citiva ani, si nu ma pot impiedica sa nu ma gindesc, cu inima strinsa, cum o istorie blestemata ma face sa intru din nou in coliziune cu vietile altora, prin trecutul lor si al parintilor mei, fara sa vreau, fara sa stiu, fara sa am vreo vina. Asa cum zimbesc senin, fara sa banuiesc atunci, in 1971, ce poveste teribila sta ascunsa in spatele unei simple fotografii in care primesc o cheie.