In esenta, un elogiu si o rememorare, extrem de emotionante, gratie marturiilor filmate cu ea de-a lungul anilor si, mai ales, pentru melomani, a extraselor de concert din ultima perioada a vietii ei. O viata – s-ar putea spune, mai multe vieti –, departe de a evoca gustul si bucuriile unei ciocolate.
Dintr-un interviu pe care realizatorul Lincoln Mayorga, el insusi pianist, a avut amabilitatea sa mi-l acorde pentru Europa Libera, am aflat originile filmului. In 1978, Mayorga a fost sunat de ginerele pianistei, cu ocazia unei vizite a acesteia in Statele Unite la fata sa, cu rugamintea de a-i facilita contacte pentru un concert pe scena americana. “Mi-a adus un disc Electrecord, cu Burleska de Richard Strauss si am inteles imediat ca era vorba de o mare artista. Am intilnit-o in casa ei si, daca nu stia decit citeva cuvinte in engleza, s-a oferit sa-mi cinte si am realizat ca era vorba despre un artist important. I-am telefonat unui agent local in Ventura County si a fost imediat angajata sa interpreteze Concertul de pian No. 1 de Ceaikovsky. In acest timp am aflat istoria surprinzatoare a vietii ei, am inregistrat cu ea un LP (astazi transferat pe CD), dupa care ea s-a intors in Romania. Am aflat apoi ca intentiona sa revina si sa se instaleze in America, in 1980, venind cu o viza turistica. Aveam o prietena studenta la cinematografie careia i-am spus ca ar fi un proiect excelent sa facem un film despre aceasta femeie extraordinara. Asa ca am plecat cu doua prietene, cu un proiect UCLA, si am aterizat la Bucuresti in vara anului 1980, cu doua aparate de filmat de 16 mm si cu un casetofon profesional Sony pentru filmari. Eram foarte naivi, nu stiam nimic despre brutalitatea regimului Ceausescu, ca riscam sa avem necazuri mari, camerele confiscate si sa fim, poate, chiar inchisi. I-am cerut Sofiei Cosma sa accepte sa venim la ea acasa pentru un interviu si ea a fost de acord, am filmat intr-o piata din Bucuresti si, in cele din urma, momentul plecarii ei din Romania.”
Filmul traseaza, cu ajutorul spuselor Sofiei Cosma si cu imagini din arhive istorice, parcursul vietii pianistei nascuta in 1914, intr-o familie de evrei, intr-o localitate din Rusia tarista, astazi in Belarus. Cu un talent exceptional vadit de la 4 ani, Sofia Cosma si familia ei se mutau la Moscova dupa revolutia rusa, ca apoi, in 1924, sa se stabileasca in Letonia independenta, la Riga. Sonia-Sofia Gurevich devenea in acei ani eleva unui mare profesor de pian, Julius Isserlis, nascut in Chisinau si care, isi aminteste ea, “i-a fost ca un tata”.
Inscrisa printre cei peste 200 de candidati la cea mai importanta competitie de pian a timpului, la Viena, in 1933, a fost preferata marelui pianist Emil Sauer, elev al lui Liszt, pentru premiul intii. Dezbaterile aprinse intre membrii juriului – intre care Alfred Cortot avea sa impuna acordarea unui premiu al II-lea, suplimentar, pentru Dinu Lipatti – au condus la o alta decizie, Sonia-Sofia Gurevich bucurindu-se doar de un al patrulea premiu. Un premiu ce ii deschidea perspectiva unei cariere internationale, care a fost insa brusc curmata de intrarea trupelor lui Hitler in Viena si de decizia ei de a se refugia la Riga, pentru a fi alaturi de familie. Riga avea sa fie, curind dupa declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, invadata de trupele sovietice, iar la scurta vreme pianista, cu acte de identitate austriace, arestata de politia militara sovietica de ocupatie si deportata in Gulag, in Siberia, dupa o calatorie istovitoare si umilitoare de 23 de zile, in vagoane de animale.
Pianista incepea o “a doua viata”, transferata dupa un an intr-un lagar din Kazahstan, la cca 40 km departare de Karaganda. Avea, depune ea marturie in film, muzica “in cap si in miini”, dar intreaga energie concentrata pentru a supravietui si a-si proteja fata nascuta din legatura cu un roman, si el deportat. Un singur episod, transferul unui armoniu din baraca prizonierilor de razboi in cea a deportatilor si permisiunea de a cinta pe el, i-a oferit citeva, putine, momente de bucurie, in lungii ani petrecuti in deportare.
Eliberata in 1948 si trimisa la Viena intr-un lagar pentru persoane stramutate, avea sa afle ca intreaga familie i-a fost ucisa de nazisti si, dupa o regasire prin corespondenta cu tatal copilului ei, avea sa se stabileasca in Romania, devenind Sofia Cosma. Cu o pudoare emotionanta, pianista refuza, de-a lungul interviurilor filmate, sa dea detalii despre momentele si anii cei mai dificili, atit cind e vorba despre atrocitatile impotriva evreilor, la care a fost martora la Viena imediat dupa intrarea nazistilor, cit si despre Gulag si apoi despre primii ani din Romania. O singura amintire, cea care da si titlul filmului: o valijoara cu ciocolate, cu care sosea de la Viena la Bucuresti si a caror vinzare i-a permis sa traiasca.
Tot ce povesteste din aceasta “noua viata” – si este pacat ca realizatorul filmului nu insista sa capete mai multe marturii, azi cu valoare istorica – este ca la un moment dat, ajutata de prieteni romani, inainte de toate de Florica Musicescu, a dat un concurs la Filarmonica si ca, treptat, a reintrat in circuitul artistic, ajungind chiar solista Filarmonicii si a Orchestrei Radio bucurestene si, concomitent, o pedagoga mult apreciata la Conservatorul din Iasi.
De ce s-a decis intr-un tirziu, foarte tirziu, sa plece definitiv din Romania? Motivul este printre putinele lucruri spuse de ea foarte ferm in filmul realizat de Lincoln Mayorga: “Intii pentru a fi cu fiica mea si a-l scoate pe fiul meu de aici. Apoi, pentru un gust al libertatii in toate sensurile ei! Am avut multe concerte, este adevarat, dar nu suficienta libertate de a cinta ceea ce vroiam. Am fost obligati sa cintam in recitaluri si concerte cu orchestra, compozitori romani care nu prezentau nici un interes. Am fost nevoita sa cint, dar nu ce imi doream, iar pentru un adevarat muzician asa ceva este extrem de dur!”.
Filmul omagiu aduce si citeva marturii tirzii, dar de mare interes, ale artei Sofiei Cosma in libertate. Intre ele extrase dintr-un concert la Universitatea Standford, cu Guarnieri Quartet, interpretind Cvintetul cu pian de Schumann si, mai ales, o versiune a celui de-al doilea Concert de pian de Saint-Saens, interpretata in Statele Unite in 1982, iar apoi cu Filarmonica din Moscova in 1990, in Rusia, unde a fost invitata.
Inutil sa amintesc ca in Romania nu a invitat-o nimeni sa revina dupa 1989, ca mai multe ore de inregistrari de concert, unele absolut remarcabile, zac in arhivele radioului roman in asteptarea macar a unui singur disc exclusiv in memoria Sofiei Cosma. E adevarat si ca elevii ei, si Filarmonica de la Iasi nu au uitat-o. Este de sperat ca macar acum, dupa disparitia ei, filmul omagiu al unui american, Lincoln Mayorga, sa-si faca drum si in Romania.