Am auzit, de exemplu, nenumarate povesti despre pofta de tirguiala a turcilor, care sint in stare sa negocieze si o ora cu un client si sa reduca pretul de pornire al unei marfi si cu 90%, numai sa incheie vinzarea. Si nu ies niciodata in pierdere. Am vazut cum functioneaza acelasi tip de mecanism intr-o economie de piata autentica, pe continentul american. De exemplu, am acasa un ghid de istoria artei cartonat de aproape noua sute de pagini, cu ilustratii color si supracoperta. Pretul la care s-a vindut initial a fost de treizeci si sapte de dolari si cincizeci de centi. Pentru mine si pentru orice alt cetatean cu venituri medii spre mici era mult prea mult. Dar pentru un pasionat al artelor cu un venit decent nu era chiar mare lucru. Dupa o vreme – si dupa nu stiu cite sute sau mii de exemplare vindute – pretul cartii a fost redus la treisprezece dolari; mai exact, 12,98. Probabil ca s-a mai vindut o vreme si asa. Apoi a ajuns la sase dolari si patruzeci si noua de centi, cam cit o cafea mai elaborata la Starbucks. Oricum, un pret accesibil pentru oricine. In fine, eu l-am cumparat cind se facea lichidarea de stoc si m-a costat un dolar. Asa se fac afacerile.
Revenind la afacerile noastre, imi amintesc de o varianta autohtona a lichidarii de stoc, relatata Alinei acum vreo doisprezece ani de un profesor de economie din India, care a predat o vreme cursuri de tehnica negocierii in Romania. Cum vorbea o romana impecabila, acestuia ii placea sa interactioneze cu cetatenii nostri si sa simta spiritul locului. Si, intr-o zi, pe cind era in piata de legume si fructe, a vazut pe o taraba niste fructe de mango. S-a apropiat, s-a uitat la ele, s-a uitat la pret si i-a zis vinzatorului:
— Cam scump le dai.
— Vrei, cumperi, nu vrei, nu cumperi, i-a raspuns vinzatorul.
Indianul nu s-a lasat.
— Sa stii ca daca as fi in locul tau, as reduce pretul si le-as vinde cit mai repede.
— Zau? Chiar asa ai face? a rinjit vinzatorul.
— Da, asa, a continuat binevoitor profesorul indian. Mango asta in vreo doua zile se strica si nu-l mai vinzi la nimeni. Si cind e stricat, miroase ingrozitor.
— Arab prost! a fost raspunsul negustorului.
Calm si rabdator, indianul i-a raspuns:
— Nu sint arab, sint indian si la mine acasa am avut mangotieri in curte, asa ca stiu ce zic. Scade din pret, ca sa scapi de marfa.
— Arab prost, a confirmat vinzatorul.
Din curiozitate, dar si din placerea pe care ti-o da confirmarea propriilor judecati, indianul venit sa ii invete pe romani cum sa negocieze in afaceri s-a dus a doua zi in piata si a cautat taraba cu mango. Intr-adevar, fructele se imputisera, iar in jurul vinzatorului nu mai statea nimeni. Cind l-a vazut pe indian, vinzatorul a inceput sa-l afuriseasca si sa-l injure, de parca acesta i-ar fi blestemat fructele. Indianul s-a indepartat in graba, dar a apucat sa vada ca pretul kilogramului de mango ramasese neschimbat. Si probabil ca ar fi ramas neschimbat pina astazi daca intre timp banca nationala n-ar fi denominat leul.