Asa se face ca nume grele a caror prezenta pe afis aducea automat incasari uriase nu isi prea mai justifica astazi salariile de zeci de milioane de dolari.
Grijulie cu banii altora, revista “Forbes” chiar face anual un top al celor mai putin rentabile staruri hollywoodiene, iar numele lui Cameron Diaz apare des pe lista, nu pe primul loc, e drept, dar pe o pozitie destul de importanta.
Blonda Cameron s-a lansat, dupa o cariera in modeling, a devenit peste noapte star si sex-symbol odata cu aparitia in Masca, in 1994. A aparut in filme independente, dar si-a cladit soclul prin succesul unor comedii romantice precum Prietenul meu se insoara sau There’s Something about Mary, alternate cu aparitii in filme mai serioase precum Vanilla Sky sau Gangs of New York. In 2010, “Forbes” o declara drept una dintre cele mai bogate vedete de origine hispanica din SUA. Din pacate, in ultima vreme, filmele in care a aparut nu au mai convins ca succes de casa.
In afara de franciza Shrek (unde Cameron este vocea printesei Fiona) care a avut parte de un succes oarecum constant, actiunea-comedie Knight and Day a fost repede uitata (mare rusine si mare bila neagra pentru “eroul” Tom Cruise), iar despre insuccesul lui Green Hornet de anul acesta nici nu are rost sa mai vorbim.
Bad Teacher, tradus la noi ca Profa rea, dar buuuna (pe intelesul celor de la Jean Monnet), proaspat editat pe DVD si Blu Ray, este o comedie in stilul celor care o prind pe blonda Cameron.
In filmul de fata, un soi de versiune feminina a mult mai reusitului Bad Santa, Diaz joaca rolul unei profesoare de liceu “atipice” (a se citi bautoare, fumatoare, spurcata la gura, care isi uraste meseria) careia i se aprind calciiele dupa colegul mai tinar si dragut, jucat chiar de fostul iubit al actritei, cintaretul Justin Timberlake.
Bad Teacher, cu umorul croit dupa mintea tinerilor care formeaza majoritatea publicului cinefil actual din multiplexuri, nu este nici pe departe o reusita precum Mary cea cu vino-ncoa’ si nu reuseste, in ciuda eforturilor lui Cameron Diaz, sa fie atit de amuzant pe cit si-ar dori. Financiar vorbind, comedia a strins vreo 200 de milioane de dolari din intreaga lume in doar citeva luni, ceea ce reprezinta un succes serios si inseamna ca, in ciuda opiniilor “Forbes”, numele lui Cameron Diaz inseamna inca destul atunci cind este trecut pe un afis.
Strugurii cei acri in 3D
Dupa ce a semnat doua filme de referinta ale cinematografiei rusesti, Unchiul Vania (1970) si Siberiada (1979), Andrei Koncealovski a ajuns sa faca filme la Hollywood, desi ar fi dorit, mai degraba, sa lucreze in Franta. A semnat pelicule apreciate, chiar si un buddy-action movie cu Stallone si Kurt Russell (Tango & Cash), dar nu a reusit sa intre in rindul acelor regizori europeni care sa inteleaga mecanica blockbuster-ului american asa cum este, de exemplu, germanul Wolfgang Petersen.
Prezent la Bucuresti in primavara, Koncealovski a descifrat pentru ziaristii romani cultura Coca-Cola, prilej pentru titluri de gen “Koncealovski critica dur Hollywood-ul”. Daca asta a spus, cu adevarat, celebrul regizor rus, atunci o asemenea afirmatie venita imediat dupa bomba numita Spargatorul de nuci 3D poate fi considerata un exemplu flagrant de “strugurii americani sint acri”…
Mai precis, anul trecut Koncealovski a semnat regia unei adaptari a cunoscutului balet al lui Ceaikovski in forma unui lungmetraj de animatie digitala cu actori reali, realizat cu noua tehnologie 3D. Un film despre care regizorul nu s-a obosit sa declare ca este “visul” lui de 20 de ani incoace. O adaptare interesanta, dar, in acelasi timp, extrem de bizara…
Una peste alta, Spargatorul de nuci 3D, aparut acum pe DVD, s-a dovedit un esec de proportii. Din punct de vedere financiar, lucrurile stau prost: a costat vreo 90 de milioane de dolari si a strins uluitoarele sume de 195.000 de dolari din SUA si 14 milioane din restul lumii (10 dintre acestea vin din Rusia, unde numele lui Koncealovski inseamna totusi foarte mult). Per total, spune boxofficemojo.com, Spargatorul de nuci a pierdut vreo 75 de milioane de dolari, buget pentru care toti regizorii romani ar impusca pe cineva…
Mai grav este insa norul de cronici dezastruoase, mai intunecat decit cea mai neagra furtuna. Este greu de crezut ca autorul Siberiadei a reusit performanta de a stringe zero cronici pozitive in SUA, cireasa de pe tort fiind asezata cu grija de popularul Roger Ebert cu concluzia “este unul dintre acele rare filme pentru copii care ii face pe cei mici sa urle de groaza”.
Deci, la prima vedere, un film ce poate fi achizitionat pe DVD, numai pentru a disciplina copii care nu sint ascultatori si nu isi fac temele…