Lucrurile sint cu atit mai complicate cu cit, sub aspectul calitatii interpretarilor, este aproape imposibil sa asisti astazi la descoperiri fenomenale. Cutare pianist se apropie sau il concureaza pe Wilhelm Kempff sau Claudio Arrau, cutare violonist aduce aminte de spiritul si sunetul lui Nathan Milsten, dar, in ultima instanta, nici unul nu-i egaleaza; sau depaseste. Adesea, dimpotriva, apreciate sint gradul de acrobatie tehnica si o falsa “originalitate” a unei interpretari ce uita de… compozitor. Este si greu sa se obtina altceva, date fiind schimbarile survenite in intreaga educatie si estetica muzicala, in cultura (sau incultura) interpretului si in cea a publicului, pentru a nu mai aminti gusturile indoielnice formate via Youtube. Ce ii poate invata pe studentii ei Patricia Kopatchinskaja, pe care am ascultat-o dind o interpretare cvasi-lautareasca, lipsita de bun-gust, recent la Nantes, a Concertului pentru vioara de Ceaikovski? Sau o alta tinara violonista, americana, pentru care interpretarea concertului de Sostakovici in versiunea lui David Oistrach, ar fi… depasita, ea intuind “mai bine” intentiile compozitorului…
Ramin, slava Domnului, arhivele si inregistrarile de arhive, sondate si scoase la lumina de mestesugari ai discului, de adevarati arheologi, cu fler artistic, cel mai adesea, de la mici companii independente, cu citiva angajati. Am mai avut ocazia sa va vorbesc despre Tahra sau Audite. In tezaurele lor poti cauta si gasi, aproape in fiecare luna, piatra pretioasa a unui disc nou cu interpretari ce tin de istorie.
Ultimele pe care le-am primit mi-au sosit de la compania franceza Tahra, al carui editor a avut ideea buna de a mai publica un CD din seria minunata pe care a dedicat-o in ultimii ani Clarei Haskil. Clara Haskil si Rafael Kubelik se intituleaza noul CD pe care figureaza o inedita interpretare a Concertului pentru pian de Schumann, realizata in concert la Copenhaga, cu Orchestra Radioului Danez, la 17 februarie 1955, caruia ii alatura Concertul pentru pian nr. 2 in fa minor de Chopin, inregistrat la 31 ianuarie 1960, cu Orchestre de la Societe des Concerts du Conservatoire, la Paris (publicat odinioara de Disques Montaigne/INA, in 1987, atunci cuplat cu un concert de Mozart (KV 459), dirijat de Constantin Silvestri!).
Inregistrarii concertului inedit, cu nimic mai prejos decit alte interpretari cunoscute de pe disc (cu Paul Sacher/1951, Paul Kletzki/1953, Ansermet/1956) ii lipseau in total doua minute, de sfirsitul partii mediene si inceputul celei de-a treia, pe care Rene Tremine, editorul si C. Eddi, autorul remasterizarii, au decis sa le inlocuiasca folosind pasaje din versiunea dirijata de Kletzki.
Livretul discului este un mic elogiu adus prieteniei si aprecierii reciproce dintre Clara Haskil si Rafael Kubelik, care in anii ‘50 au cintat impreuna de cel putin sapte ori, patru dintre concerte in 1950-1953, la Amsterdam, cu Concertgebouw Orkest, si care au intentionat chiar, un moment, sa realizezec o integrala a Concertelor de Mozart. Un proiect, o speranta impiedicata din pacate de apartenenta lor la case pe atunci concurente, Phillips si Decca. Livretul readuce in atentie si textul omagial scris de Rafael Kubelik, la disparitia pianistei, in 1960 si publicat intre anexele volumului de amintiri, editat in Elvetia, in 1961, de Rita Wolfensberger.
“Jocul [pianistei – scria Kubelik] avea aceleasi nuante: el se dezvolta in pasaje si dozaje magistrale care permiteau aceste culori extreme. Prin jocul ei, ea constringea orchestra intreaga sa o asculte si sa reactioneze la intentiile ei. Iar procedind astfel, ea usura sarcina dirijorului de a ajunge la o simbioza completa, pe acelasi diapason. Din ea emana o claritate serafica, ce m-a impins imediat sa o numesc «Clarissima”. […] Pentru mine, Clara Haskil ramine incarnarea emotionanta a spiritualitatii: anume ca Omul, de-a lungul incercarilor la care il supune aceasta existenta terestra, de-a lungul suferintelor fizice si spirituale, parvine la o sublimare a tuturor fortelor spiritului si ale sufletului, ca din aceasta incercare pentru a atinge completa sa realizare, se naste gradul cel mai inalt de adevar.” Un emotionant omagiu din partea unui mare, sensibil si uman sef de orchestra al secolului XX.