Ceea ce dirijorul si pretendentul la mina fiicei lui Plautius Andronescu nu avea cum sa stie este ca profesorul timisorean traversa la acea data o perioada de penitenta fortata, dupa un episod petrecut chiar intr-un lagar postbelic, la Caracal. Plautius Andronescu, absolvent stralucit al universitatii din Zurich, cu legaturi si respectat in lumea stiintifica germana, fusese in timpul celui de-al doilea razboi mondial rector al Politehnicii din Timisoara, circumstanta suficienta pentru a fi, in maniera romaneasca, „denazificat”.
Cert este ca dirijorul german cu convingeri profunde antinaziste si profesorul roman, ale caror domenii de interes se intilneau perfect in studiul electrotehnicii si acusticii aplicate, nu s-au intilnit niciodata in timpul celor citeva decenii pe care le-a fost dat sa le mai traiasca. Plautius Andronescu nu si-a mai revazut niciodata fiica si nu i-a cunoscut nici pe cei cinci nepoti, nascuti din dragostea intre Pia si Hermann.
Intilnirea lor peste timp s-a petrecut totusi, in urma cu zece zile, la Timisoara, gratie initiativei profesorilor catedrei de electrotehnica, discipoli fideli ai lui Plautius Andronescu. Ei i-au invitat pe copiii lui Hermann Scherchen sa-si descopere acele radacini romanesti nestiute si, implicit, tara, cultura si oamenii ei. Myriam si David Scherchen, ambii cu preocupari muzicale apropiate de ale tatalui lor, ea editoare de discuri, venita din Franta, el producer muzical, venit din Scotia, au dat curs invitatiei si imi e greu sa gasesc cuvinte simple pentru a numi ceea ce a fost o intilnire la care evocarile, in sala decanatului Facultatii de electrotehnica, in amfiteatrul „Plautius Andronescu” si in pelerinajul la mormintul profesorului, a atins adesea limita emotiva a lacrimilor, ascunse discret, cu greu.
Fara „dispense”, scriam in titlu, fiindca profesorii timisoreni mi-au cerut sa nu le astern numele pe hirtie. Pentru ei, important ar fi fost doar evenimentul in sine, nu ce au facut pentru a-i evoca pe Plautius Andronescu si Hermann Scherchen, doi pionieri in domeniile lor de activitate. Nici un cuvint nu revine insa mai des in scrierile si corespondenta dirijorului si pedagogului care a fost Hermann Scherchen decit „Omul”, scris cu majuscula. Nu cred, prin urmare, ca le insel increderea numindu-i totusi pe citiva dintre acesti „Oameni”, mai batrini sau mai tineri profesori timisoreni – Daba, Blaj, Toader, Sora etc. –, adevarati oameni de cultura si dedicati cu adevarat culturii romanesti.
Fara „indulgente”, mai scriam in titlu, fiindca mi-a fost dat sa asist la Timisoara si la o penibila demonstratie ministeriala, a unui compozitor pretins de muzica noua, care parea sa nu fi auzit de Hermann Scherchen, cel care a fost nu numai un dirijor de prima mina in Europa interbelica si postbelica, dar si promotorul prin excelenta al muzicii lui Arnold Schoenberg, Krenek, Xenakis, Nono etc. Compozitorul cu pricina, caruia Filarmonica „Banatul” i-a interpretat in prima auditie o lucrare de… Ligeti, as spune eu (si priceapa cine o pricepe!), s-a uitat pret de doua minute la expozitia Hermann Scherchen, pentru a-i intoarce apoi spatele fiicei dirijorului si a se indeparta fara vreun cuvint, fie el doar de politete. Mai mult, compozitorul ministerial a declarat ulterior, spre uimirea celor prezenti in sala de concert, si il citez textual, ca Romania nu ar avea nici un fel de probleme pentru a se integra in Uniunea Europeana, exceptind cultura!
Sa mai spun doar ca gratie profesorilor amintiti de la Politehnica, Myriam si David Scherchen au fost primiti cu prietenie de decanul Facultatii de Muzica a Universitatii de Vest si au putut asista in cursul uneia dintre seri la concertul festiv al cadrelor didactice. Cuplul de pianisti Adriana si Sorin Dogariu, cintind Lutoslawski, sau violoncelista Alexandra Gutu, cintind Debussy, le-au demonstrat fara dubiu ca, pe plan cultural, Romania este de mult timp integrata lumii culturale europene. Din pacate, ministrul compozitor, prins cu alte obligatii, nu le-a onorat concertul pentru a o afla si el…