Lucrarile „eminescologice” ale lui Nae Georgescu au aparut, in anii ’90, la edituri obscure precum Floare albastra sau Europa nova. O suava adiere vine dinspre prima editura numita aici, o nota lirica inefabila. Despre Eminescu, se pare, nu putem vorbi decit folosindu-i limbajul, imprumutindu-i cuvintele, furindu-i vorba din gura…
Nae Georgescu il iubeste pe autorul Glossei cu o patima necrutatoare, cu o dragoste geloasa. In cartile acestui vioi cercetator, Eminescu este urmarit de cabale necrutatoare, pe care le dejoaca prin insemnarile sale manuscrise sau prin articolele de ziar. De fapt, cam toata Romania si jumatate din Europa de la sfirsitul veacului al XIX-lea sint angrenate in uriasa mafie indreptata impotriva gazetarului de la „Timpul”. Caci despre gazetar este vorba in toate aceste interventii. Poetul e lasat undeva in urma, ca irelevant in discutia despre conspiratii „masonice” si „antiromanesti”, demascate cu atita curaj la peste o suta de ani de cind ele se aflau in activitate.
Tezele lui Georgescu sint urmatoarele: Eminescu n-a fost nebun, ci arestat politic in aziluri psihiatrice (observati anacronismul!) incepind cu iunie 1883. Motivele groaznicei crime politice sint traditionala ura fata de genii a vulgului, intrupat de asta data in majoritatea barbatilor de stat ai vremii, dar si ecoul extraordinar al publicisticii nationaliste a redactorului de la „Timpul”, in masura sa genereze miscari populare in Ardealul aflat, pe atunci, sub stapinire austro-ungara. Pentru a stopa condeiul (oare chiar asa de independent?) al gazetarului, Germania pune conditii Romaniei, Carol pactizeaza cu liberalii, Elisabeta Slavici-Szocke pactizeaza cu cancelarul Germaniei, iar Titu Maiorescu se face ca ploua. In acest context, publicarea poetului Mihai Eminescu, a volumului sau de poezii, atit de popular in epoca, in fine, crearea mitului „poetului national” n-ar reprezenta decit… o incercare disperata de a ne distrage atentia (noua, Poporului Roman) de la gazetaria nationalista a poetului, care constituie adevarata sa opera.
Ce stupid! Ce gluma proasta! Asta e prima reactie a cititorului de bun-simt la auzul unor astfel de elucubratii, care nu mai au nevoie de nici un contraargument ca sa se prabuseasca in haul penibilului. Daca vi se pare un caz izolat, una dintre ciudateniile inevitabile intr-o cultura care se respecta (doar fiecare sat are prostul sau, fiecare oras – macar un piscotar gures care-i taie vorba lui Andrei Plesu in mijlocul conferintei), aflati ca, gratie Internetului, cu „sistemul” sau de publicare lipsit de constringerea copyright-ului sau a aprobarii unui editor, textele lui Nae Georgescu au cunoscut o uriasa raspindire, succesul lor fiind frateste distribuit intre paginile de amatori intr-ale literaturii, site-urile legionare si cele ale yoghinilor. O conjuratie a imbecililor care nu are nevoie de un John Kennedy Toole ca s-o inventeze.