In mediul cultural insa, indiferent de opinii politice, ICR-ul si-a construit o cu totul alta imagine. Programele sale de promovare a valorilor culturale si artistice in strainatate au functionat. Actiunile de reprezentare a culturii romane au crescut calitativ de la an la an. Trebuie spus, spre exemplu, ca inseamna ceva sa fii tara invitata de onoare la tirguri de carte precum cel de la Torino (de anul asta) sau Paris (de anul viitor) – dar n-ar fi corect sa reducem lucrurile la atit. In ultimii ani, ca sa ma opresc tot la domeniul “carte”, au aparut in diverse limbi straine sute de carti scrise de autori romani, cele mai multe dintre ele cu subventii dinspre ICR. Dar sint la fel de multe de spus despre alte domenii artistice, de la artele vizuale la cinematografie sau muzica s.a.m.d. Insa, intrucit nu ma simt confortabil in ceea ce poate parea propaganda, o sa reduc la acest paragraf sublinierea reusitelor ICR-ului din ultimii sapte-opt ani.
Chestiunea pe “ordinea de zi” e trecerea acestei institutii din subordinea Presedintiei, in cea a Senatului. Justificata de Victor Ponta astfel: “Institutul Cultural Roman era o institutie mult prea politizata”. Atit. Probabil ca nu inteleg eu sensul cuvintului “politizat”, caci altfel nu-l gasesc decisiv in luarea unei asemenea decizii. Daca domnul prim-ministru a vrut sa lase de inteles ca prin “politizat” vrea sa spuna si “clientelar”, atunci cred ca ar fi de datoria lui sau a celor din jurul lui sa explice modul in care ICR-ul s-a comportat astfel. Daca insa a vrut sa spuna doar ca in aceasta institutie se afla oameni cu anumite optiuni politice, n-ar fi nimic nou. Si, totodata, n-ar fi deloc suficient pentru a schimba din temelii lucrurile. Unde mai pui ca nici corect n-ar fi.
Sa lasam insa deoparte chiar si motivele acestei schimbari de “tutela” asupra ICR-ului. Pina la urma, s-ar putea spune ca nu e nimic grav, dimpotriva: o institutie trece in subordinea Senatului, ceea ce la o prima vedere ar parea chiar un act democratic si, mai ales, asa cum vrea sa sugereze premierul, de democratizare. Nu e Parlamentul, pina la urma, un loc al votului, al dezbaterii, al deciziilor majoritare, spre deosebire de Presedintie, unde spiritul discretionar se poate manifesta mai in largul lui? Asa se intimpla in teorie.
In practica, adica in realitatea politica romaneasca, o asemenea afirmatie nu poate stirni mai mult decit niste zimbete amare. Insasi graba cu care a smuls Guvernul aceasta institutie din miinile Presedintiei arata ca exista un interes mare. Si suspect. Si greu de explicat altfel decit prin faptul ca ICR-ului i se pregateste un alt fel de viitor. Unul, ma tem, asemanator TVR-ului, scuzata-mi fie comparatia. Pe un considerent de tipul: “Pina acum i-ati slujit pe ai lor, de-acum ii veti sluji pe ai nostri”.
O mica problema aici: neavind politicienii nostri prea multe interese in zona culturala, n-au de unde sa stie ca diferentele intre ICR si TVR sint totusi mari. Daca in cazul televiziunii publice culorile politice au impus o reala politizare a institutiei, in cel al ICR-ului, desi am remarcat de la bun inceput eroarea conducerii de a se fi implicat la nivelul opiniei politice, programele culturale n-au parut alterate de aceste optiuni personale. Problema e ca mintile guvernamentale cred altceva. Si-atunci, la ce sa ne asteptam in continuare? Nu cumva, pe baza acestei pareri deja formate, viitoarei conduceri i se va cere nu doar sa se manifeste politic in spatiul public, dar si sa actioneze politic, prin propriile programe?
E doar o temere. Cultura romana chiar are nevoie de un ICR profesionist. De vreme ce politicul dicteaza si-aici, iar actuala conducere pare ca nu mai are multa vreme la dispozitie, sa remarcam totusi ca in zona USL-ului, poate cu precadere in cea liberala, ar fi oameni capabili sa continue politicile culturale incepute de actualul ICR. Si, in ciuda modului in care a debutat “depolitizarea” Institutului, n-avem altceva a face decit sa speram totusi in buna intentie a noilor guvernanti. Pentru ca, fie si fara o larga vizibilitate publica, asa cum remarcam la inceput, Institutul Cultural Roman e una dintre acele institutii de care multi oameni au nevoie chiar fara s-o stie.