La Mangalia, in timpul concursului, acesti absolventi care doresc sa fie vazuti si evaluati isi sustin momentele, individuale ori de grup, iar un al doilea juriu stabileste palmaresul anului. Exista Marele Premiu “Stefan Iordache”, Premiile pentru cel mai bun actor/actrita, la sectiunea individual, distinctii pentru sectiunea grup (cea mai buna trupa de actori) si citeva distinctii speciale – Premiul “Sica Alexandrescu”, Premiul “Timica” si Premiul Yorick acordat unui actor/unei actrite sau unei trupe de teatru pentru “a fi sau a nu fi altfel pe scena”. Perdantii suspina, unii se considera nedreptatiti; laureatii jubileaza, isi trec succesul in CV, presa scrie despre ei, managerii care ajung pe-acolo ii felicita si incurajeaza. Apoi se intorc fiecare in coltul de tara de unde a venit. Si spera ca HOPUL pe care l-au trecut sa le aduca macar un rol, macar un contract pe perioada determinata, daca nu chiar “deblocarea posturilor din sistemul bugetar”. Unde deocamdata regula e “unu la sapte”, adica un nou venit la sapte plecati! Daca se poate, definitiv!
Ajuta un premiu la inceput de cariera?
Un premiu la inceput de cariera ar trebui sa fie o binecuvintare profesionala, sa asigure un start bun. Prezenti la diverse editii, managerii sint optimisti. George Mihaita, directorul Teatrului de Comedie, se gindea “sa gasesc o formula pentru FestCO, astfel incit sa-i incadram in festival”. Ada Lupu, directorul Teatrului National Timisoara, e si ea increzatoare: “Numarul de actori angajati la noi nu este foarte mare, lucram si cu colaboratori si cred foarte mult in colaborare, in competitie, in descoperire de noi talente. Categoric, sint foarte mari sanse”.
Am urmarit de curiozitate listele cu premiantii din urma, incercind sa–mi dau seama cum i-a ajutat sau nu distinctia. In 2011, Bianca Ioan a luat Premiul “Timica” (“premiul pentru o comedie buna”, cum zice ea) si Premiul publicului (“un premiu pentru ca publicul a ris si a votat”). Bianca Ioan e talentata si desteapta, indrazneata, cu simt scenic. Am avut-o studenta, la “Teoretice”, la clasa a lucrat cu Octavian Jighirgiu. Am vazut-o in citeva productii independente, de bar, si o data la sala Universitatii de Arte, cu momentele de la HOP. Acuma nu stiu ce face, dar dupa ce a cistigat, un text al ei a fost gazduit de blogul lui Marius Manole. E intitulat “Scrisoare deschisa catre absolventul de teatru dezamagit”, il puteti citi integral acolo. Incepe asa: “Gala Hop e un mare Hop, chiar daca nu ma crezi. (…) Nimic nu-i mai bun dupa licenta decit Gala Hop. (…) Poate ca nu ma imbrac cu stil. Poate ca nu e bine ca nu am o pereche de pantofi cu toc. Poate ma pierd in Bucuresti si fac ochii mari in fata taximetristilor. Poate dau «Buna seara» cu jumatate de gura sau uneori vorbesc prea tare. Poate inca nu stiu cind trebuie sa folosesc doar jumatate de gura si cind sa vorbesc tare. Poate ca nu stiu sa reactionez intr-un milion de situatii. Poate imi pare rau ca ai mei investesc 3-5 ani intr-un somer. Poate m-am saturat sa fiu intrebata cind o sa apar la televizor si de ce nu prind si eu vreo reclama la Dero…”. Textul ei, pe care l-ar putea sustine ca monolog, e expresia unei sume de asteptari, de visuri perfect firesti la inceput de drum. Marius Manole, cel cu blogul, a participat si el la HOP, in 2001, dar nu a cistigat nimic. Via Teatrul “Maria Filotti” din Braila a ajuns in Bucuresti si stim cu totii ce poate face pe scena. Amintindu-si de 2001, spunea ca atunci, in adincul sufletului, era convins ca absolventii din Capitala fusesera favorizati. Dar privindu-i atent pe ceilalti, si-a dat seama unde se afla “in meserie”.
Inainte cu un an de Bianca Ioan, o alta absolventa de Iasi, Laura Bilic, a convins juriul. Joaca si ea in citeva proiecte independente, dar “baza” o are la catedra, invatindu-i pe studenti. Tot atunci, la sectiunea “grup”, Ecaterina Ciofu, Ioana Iordache si Dumitru Georgescu s-au ales cu Premiul pentru cel mai bun spectacol. Ultimii doi sint actori la Teatrul “Luceafarul”.
Un show case
HOP e un show case, unde cei care doresc si trec de prima instanta evaluatoare incearca sa-si faca intrarea in lumea teatrului. Provin din diferite centre universitare, din ani diferiti, nu sint intotdeauna cei mai buni, dar vor sa participe, sa se compare cu altii ca ei. Gala nu e, nici nu-si propune sa fie, o imagine completa a noilor generatii care ies din scoala. Privita din perspectiva junilor care trec pe-acolo, i-ar folosi o finalitate mai pragmatica, concreta, care sa faciliteze debutul. Cum ar fi o bursa ori un contract.
In 2012, Loredana Cosovanu a fost desemnata cea mai buna actrita. A impresionat juriul cu monologul Crize dupa Mihai Ignat. A absolvit Universitatea “George Enescu” in 2009, a jucat in citeva proiecte independente, dar si in colaborare, la Teatrul National Iasi. In Povestiri de familie interpreta Balerina, iar la Radu Afrim, in Visul unei nopti de vara, Hermia. Oricine a vazut cele doua spectacole trebuie sa fi remarcat cit de mult a progresat si ce mult bine i-a facut lucrul cu Radu Afrim. Care se pricepe sa descopere actori, sa-i reinventeze scenic. Colaborarile de genul acesta dovedesc cit de mult conteaza sa lucrezi si in afara clasei de Actorie, sa repeti cu regizori de stiluri si abordari diverse.
E Gala HOP o rampa de lansare? Greu de raspuns. Privind palmaresele din urma, dai peste Pavel Bartos (1999), Ana Maria Marinca (2001), Marius Rizea (2001), Andreea Bibiri (2001), Mirela Oprisor (2002), Marius Damian (2004), Ionut Caras (2005), Matei Rotaru (2008) etc. Dar si peste foarte multe nume deloc cunoscute.